Cine este noul preşedinte interimar al Partidului Mişcarea Populară Bihor
0Partidul Mişcarea Populară (PMP) Bihor are un nou preşedinte interimar. Este vorba despre arhitectul Cristian Puşcaş, cel care în primăvara acestui an a demisionat din funcţia de consilier local al PNL Oradea.
“Propunerea pe care o face Consiliul Executiv Naţional, prin numirea domnului Cristian Puşcaş, este o decizie înţeleaptă, asumată de către conducerea partidului şi ne dorim ca în următoarea perioadă să continuăm procesul de consolidare a structurii noastre judeţene, astfel încât alegerile din toamnă să ne găsească pregătiţi cu membri în toate secţiile de votare din judeţul Bihor. Îmi pun mari speranţe în domnul preşedinte Puşcaş, un om cu experienţă politică, un om cu convingeri de dreapta, ataşat de proiectele preşedintelui Traian Băsescu, pentru a deveni o voce credibilă, puternică”, a declarat Eugen Tomac într-o conferinţă de presă la Oradea.
Cristian Puşcaş, noul lider al formaţiunii politice a afirmat că acceptul său pentru funcţia interimară este motivată de dorinţa de a construi echipa, de a câştiga sau recâştiga un electorat latent pe care preşedintele Băsescu l-a avut în permanenţă în judeţ, pentru a înfiinţa organizaţii în cât mai multe localităţi. Pe termen mediu, el vizează consolidarea organizaţiei judeţene şi organizarea de alegeri locale interne.
“Sper să mă erijez într-un lider corect, echitabil, dedicat scopului politic al partidului şi nu persoanelor, ţinând cont însă în permanenţă de oameni. Crezul meu politic este că un politician ar trebui să fie cea mai dedicată persoană la nivel social, cel care să poarte dezideratele electoratului şi să le şi împlinească. Partea cu împlinitul este mai dificilă, însă cred că vom reuşi să ieşim în public cu proiecte pe care ni le vom asuma ca angajamente”, a spus Cristian Puşcaş.

Cristian Puşcaş s-a înscris în anul 2001 în Partidul Democrat, condus atunci de Traian Băsescu. În ianuarie 2016 a demisionat din PNL şi din Consiliul Local Oradea, spunând că în postura de fost PDL-ist nu a reuşit să se integreze în formaţiunea creată prin fuziunea celor două partide.
Arhitectul Cristian Puşcaş a fost numit de conducerea centrală a formaţiunii în locul fostului jurnalist Daniel Meze, care, alături de echipa lui, a obţinut rezultate slabe în alegerile locale din Bihor. Daniel Meze, care a deschis lista PMP Bihor pentru Consiliul Judeţean, a adunat doar 1,79% (4.635) din voturile bihorenilor, în timp ce candidatul la Primăria Oradea, Horea Vuşcan, a strâns şi mai puţin, adică doar 1,48% (1.096) din voturi. În judeţ, PMP Bihor are 9 consilieri locali şi doi viceprimari de comune.
Eugen Tomac a menţionat că, în urma rezultatelor în alegerile locale, 21 de preşedinţi de organizaţii judeţene şi de sector au fost schimbaţi din funcţie, având scoruri electorale sub media pe ţară. El şi-a mai exprimat speranţa că PMP va obţine în toamnă un scor electoral care să îi permită intrarea în Parlamentul României.