Boboci Erasmus la Studii Europene
0
Studenţii de la Relaţii Internaţionale şi Studii Europene organizează astăzi Balul Bobocilor RISE 2009, de la ora 19.00 în Club Desire's din Oradea. În preselecţia concursului a intrat și o pereche din programul ERASMUS.
Din juriu vor face parte profesori ai facultăţii şi Bianca Buzle, Miss Boboc în 2007. Pe lângă concursul Miss şi Mister Boboc RISE 2009, organizatorii au pregătit pentru perechi alte şase probe care le vor pune la încercare creativitatea, inventivitatea, dar şi talentul artistic şi muzical.
Prezentatorii balului sunt Teodora Albiter şi Suzana Mah'd studente în anul II, Vlad Ursu, student în anul III, membru al consiliului director al Asociației studenților de la Relații Internaționale și Studii Europene. Surprizele pregătite şi muzica bună vor anima atmosfera şi vor contribui la buna dispoziţie a tuturor celor prezenţi.























































