Atacatorul femeii înjunghiate în Oradea a fost prins. Este fost director adjunct al Poliţiei Locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacatorul femeii înjunghiate în Oradea a fost prins în noaptea de duminică spre luni, după mai multe ore de căutări. Este fost şef al Poliţiei locale iar în prezent este simplu poliţist local, în cadrul Biroului Disciplina în Construcţii şi Protecţia Mediului.

Potrivit unor surse ale adevarul.ro, Kover Ladislau Paul a fost găsit într-un bloc neterminat, în apropierea locului în care şi-a înjunghiat victima. Avea zgârieturi pe abdomen, era în hipotermie şi era ameţit, fiind transportat la spital pentru evaluare şi îngrijiri medicale.

Victima este fosta lui soţie, de care ar fi divorţat recent, şi care a şi obţinut un ordin de protecţie împotriva lui anul trecut. Ordinul a fost emis doar pentru o perioadă de 3 luni, când instanţa a dispus ca bărbatul să fie evacuat din locuinţă şi să păstreze o distanţă de 200 metri faţă de ea.

Kover Ladislau Paul a fost, pe rând, şef al Biroului personal al Primăriei, director adjunct al Poliţiei Comunitare iar apoi şi director. În 2014, el a fost concediat însă a deschis proces împotriva Poliţiei locale, obţinând în instanţă reîncadrarea sa. Astfel, în 2016 a revenit la Poliţia locală ca şef Birou Disciplina în Construcţii şi Protecţia Mediului, funcţie pe care ulterior a pierdut-o, în prezent fiind simplu poliţist local. 

Bărbatul va fi audiat în următoarele ore, urmând ca procurorii să decidă, luni, în privinţa măsurilor preventive. 

Victima sa a fost operată, duminică seara, după ce a ajuns la spital cu 5 plăgi înjunghiate. Ea a fost atacată de Kover în faţa blocului, cu un cuţit, în văzul lumii, bărbatul dispărând ulterior. Kover a fost prins după o amplă operaţiune a poliţistilor orădeni care au adus în zonă reflectoare şi un câine de urmă. 

Vă recomandăm şi:

Atac sângeros la Oradea: O femeie are 5 plăgi înjunghiate, autorul e căutat de poliţişti FOTO VIDEO

Imagini şocante cu câini ucişi şi torturaţi, găsiţi într-un buncăr de pe un câmp de lângă Oradea VIDEO

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite