Artiştii în zeghe și-au expus creațiile în cadrul unui vernisaj organizat de Penitenciarul Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joszef Toth, de 41 de ani, închis pentru înşelăciune, se „tratează” cu artă. Peste 30 de deţinuţi şi-au expus astăzi creaţiile din atelierele ocupaţionale, în cadrul expoziţiei „Libertate prin artă”.

Origami, picturi, împletituri din piele, obiecte din gips, obiecte din mărgele şi sculpturi în săpun. Nu este un târg de creaţie de la o grădiniţă, ci noua expoziţie de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Oradea, cu lucrări ale deţinuţilor. Printre „artiştii în zeghe” este şi Joszef Toth, „un recidivist al expoziţiilor de la penitenciar”, aşa cum singur se intitulează.

„Sunt cu vechime la atelierele de artă şi mi-am descoperit un talent de care nu ştiam. Şi după ieşire va rămâne un hobby, dar poate va fi mai mult. Prin activităţile din ateliere mă străduiesc să arăt că merit reintegrarea în societate”, spune Toth Joszef, deţinut de nouă ani al Penitenciarului orădean. Scopul expoziției este de a prezenta lurările artiștilor de după gratii care sunt rezultatul muncii lor din cadrul a trei ateliere.„Scopul nostru este de a stimula activitățile pozitive și utile care îi pot ajuta la reitegrarea lor socială”, spune Gabriel Țica, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului. Acesta ne-a informat că toate exponatele vor rămâne în Penitenciar pentru a servi ca exemplu pentru alți deținuți.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite