Agenția de Mediu anunță startul programului de finanțare denumit „Casa Verde”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire va primi înscrieri de la 1 iulie.

Începând cu data de 1 iulie 2010 Programul „Casa Verde" va fi operaţional, iar persoanele fizice îşi pot depune dosarele de finanţare nerambursabilă la agenţiile judeţene de mediu din localităţile unde domiciliază. Bugetul alocat Programului pentru anul 2010 este de 110 milioane lei, fiind distribuit la nivelul fiecărui judeţ, în funcţie de numărul de locuitori al acestuia şi poate fi consultat în anexa comunicatului de presă. Scopul acestui Program este îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire şi obţinerea de apă caldă menajeră. Prin finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu a proiectelor privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, se încurajează utilizarea sistemelor care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante. Programul, care se adresează exclusiv persoanelor fizice, constă în acordarea unor sume fixe, din bugetul Fondului pentru mediu, în funcţie de tipul instalaţiei, astfel:

Solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții: domiciliat pe teritoriul României, proprietar/coproprietar al imobilului în care se implementează proiectul, iar imobilul trebuie să nu facă obiectul unui litigiu.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite