A fost aprobată finanţarea pentru două pasaje subterane din Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea va avea două noi pasaje
Oradea va avea două noi pasaje

Autoritatea de management a Programului Operaţional Sectorial Transport (POST) a aprobat, la solicitarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, finanţarea celor două pasaje supraterane peste drumul de centură al Oradei.

Situate în zona străzilor Ciheiului şi Nojoridului, pasajele au o valoare cumulată de aproximativ 15 milioane de euro şi vor fi finanţate prin POST în perioada următoare.

Primarul Ilie Bolojan a mai anunţat că, o dată cu acest accept de finanţare, vor fi depuse de către CNADNR şi documentaţiile pentru proiect, urmând să fie demarate procedurile de licitaţie, astfel încât până în primăvara anului viitor să înceapă lucrările la aceste pasaje.

“Cele două pasaje, alături de cele finanţate prin Programul Operaţional Regional de Primăria Oradea, ar urma să asigure o circulaţie fluentă pe centura municipiului Oradea, evitându-se zonele de conflict şi ambuteiajele şi decongestionând o parte din traficul care traversează municipiul”, a spus primarul Ilie Bolojan.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite