2009 a fost anul îngheţului pe piaţa imobiliară din Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căutarea unui apartament la un preţ rezonabil a devenit o corvoadă pentru orădeni
Căutarea unui apartament la un preţ rezonabil a devenit o corvoadă pentru orădeni

Anul acesta, orădenii au preferat să rămână în chirie. Preţurile mari, salariile mici şi inerţia băncilor au blocat piaţa imobiliară.

Orădeanul  Mircea Conta stă în chirie de doi ani şi îşi doreşte foarte mult o casă a lui. „Mi-am dorit să îmi cumpăr un apartament, dar mi-a fost imposibil. Preţurile sunt praf în ochi. Anul trecut, un apartament cu două camere costa 55.000 de euro. Acum îl găseşti la 40.000 de euro, dar preţul valutei este mult mai mare decât în 2008”, a spus Mircea Conta.

Orădeanul consideră că tarifele la imobiliare ar trebui să ţină cont de evoluţia euro. „Un euro mă costă acum 4,3 lei, anul trecut mă costa 3,5 lei”, a explicat Conta. Bărbatul este nemulţumit de faptul că salariul lui este plătit în moneda naţională şi că nu a crescut deloc anul acesta. „Aştept să mai scadă preţul. Altfel, nu văd ieşirea din blocaj”, a mai spus orădeanul, cu speranţa că în 2010 se vor redresa lucrurile.

Agenţii sunt sceptici

De cealaltă parte a baricadei, agenţiile imobiliare sunt la fel de  îngrijorate. „În 2009, vânzările de locuinţe au stagnat”, a declarat Cezar Ştefanovici, manager la Bruken Real Estate. Ştefanovici confirmă că preţurile nu au scăzut faţă de anul trecut.

„S-a negociat foarte bine, cu până la 40 de procente reducere, doar pentru cei care au plătit cu bani lichizi. La vânzarea în rate, preţurile au rămas mari”, a explicat managerul.  Situaţia sumbră e confirmată şi de Dorina Adjouran, administratorul Centro Casa. „Clienţi avem, dar nu ne ajută banca”, a spus Adjouran.

„Nici Prima Casă nu ne-a ajutat. Băncile au întârziat aprobarea cu 40 de zile peste termenul limită, iar oamenii au fost la un pas de a pierde avansul”, a povestit administratorul.  În privinţa unei scăderi de preţuri, speranţele sunt mici. „Tarifele pot scădea cu maximum  15 procente”, a explicat Dan Şerb,  managerul  Real Zidan Imobiliare. „Nu cred că piaţa îşi va reveni din colaps nici în următoarele şase luni”, a mai precizat acesta.

Previziuni sumbre
Pentru 2010, previziunile sunt bazate şi pe faptul că apartamentele vor trebui certificate energetic. „Ne-au dat peste cap cu certificatul energetic. Anul viitor se va crea un haos teribil, din care nu văd cum vom ieşi”, a spus Dorina Adjouran.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite