VIDEO Curse cu roboţi în sălile unei universităţi din Iaşi. Cum şi-a examinat un profesor studenţii din an terminal
0Examen inedit la o facultate din Iaşi. În locul unui test clasic, un profesor ieşean şi-a îndrumat studenţii să construiască roboţi care să fie capabili să se deplaseze pe trasee prestabilite.
Profesorul Ioan Doroftei, titularul disciplinei Roboţi mobili, de la specializarea Robotică, a Facultăţii de Mecanică a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, i-a împărţit pe studenţii din anul IV în grupe şi i-a pus să-şi demonstreze abilităţile obţinute la curs construind roboţi.
Rezultatul muncii studenţilor a fost pus în evidenţă printr-o competiţie internă de testare a roboţilor. Aceştia au avut de parcurs două probe: urmărirea unei linii tip traseu viteză şi a unui traseu cu obstacole.
„Am urmărit să-i ambiţionez să lucreze şi să facă lucruri practice. Nu ştiu cât de încântaţi au fost la început, dar pe parcurs i-am văzut motivaţi. În urma discuţiilor cu ei voi modifica, cel mai probabil, proiectul. Îl vom mai complica puţin pentru că mi-au spus că îşi doresc să vină şi ei cu idei, să-şi demonstreze creativitatea”, a precizat prof. univ. dr. ing. Ioan Doroftei.
Fiecare grupă a beneficiat de motoare, roţi, o placă de control, senzori şi diverse drivere, asigurate de către titularul disciplinei. Ideea a pornit, spune aceasta, de la faptul că studenţii s-au arătat nemulţumiţi de fapul că nu fac suficiente lucruri practice, aşa că a decis să le stimuleze interesul pentru disciplina sa. Este al doilea an consecutiv când profesorul foloseşte această metodă de examinare.
Sursa foto&video: TUIAŞI
Citiţi şi:
Un nou deces cauzat de gripă în Iaşi. Medicii: „Nu este târziu să ne vaccinăm“