UPDATE Protest violent al deţinuţilor închişi la Penitenciarul Iaşi. O cameră de detenţie a fost incendiată
0Zeci de deţinuţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi au iniţiat un protest plângându-se de condiţiile proaste din închisoare. În dimineaţa zilei de marţi, 12 iulie, o celulă a fost incendiată, iar zeci de angajaţi ai penitenciarului au fost chemaţi de acasă pentru a preîntâmpina escaladarea conflictului.
UPDATE 11.10 Oficialii Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi au transmis că în dimineaţa zilei de 12 iulie o cameră de detenţie a fost incendiată de către deţinuţii revoltaţi. Potrivit acestora, deţinuţii din cameră au fost evacuaţi, iar focul a fost stins imediat. Mai mulţi deţinuţi s-au urcat pe un acoperiş din curtea penitenciarului şi continuă să protesteze împotriva condiţiilor de detenţie. Au fost mobilizate la închisoare mai multe echipaje SMURD, precum şi maşini ale Jandarmeriei.
----------------------------------------------
Ştire iniţială:
Un număr necunoscut de deţinuţi încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi au pornit un protest spontan în cursul serii de luni, 11 iulie, declarându-se nemulţumiţi de modul în care sunt trataţi în unitatea ieşeană.
Puşcăriaşii au început protestul la orele serii, scandând împotriva reprezentanţilor închisorii şi lovind cu obiecte metalice în gratii. La unison, deţinuţi au strigat în cursul serii „Jos comuniştii” şi au acuzat că „mascaţii” din puşcărie îi bat fără motiv. De asemenea, persoanele private de libertate au strigat că mâncarea pe care o primesc în penitenciar nu este bună şi că au condiţii de cazare foarte proaste, fiind înghesuiţi în celule şi obligaţi să doarmă pe saltele pline de ploşniţe. De asemenea, deţinuţii au mai strigat de la geamuri şi că angajaţi ai unităţii ar fi implicaţi în fapte ilicite, cerând ca Ministerul Justiţiei să vină la Iaşi pentru a face un control.
O maşină de pompieri a fost trimisă la Penitenciarul Iaşi pentru a stinge incendiul provocat de deţinuţi FOTO Ionuţ Benea
Reprezentanţii penitenciarului ieşean au anunţat luni seara că, până la orele 22.00 nu s-au înregistrat acte de violenţă, spunând însă că, dacă situaţia o va cere, vor apela la toate căile legale pentru a suprima revolta.
„În jurul orei 19.00, la Penitenciarul Iaşi, mai mulţi deţinuţi şi-au manifestat verbal nemulţumirea faţă de condiţiile de detenţie şi posibile acte de clemenţă ce ar putea fi adoptate. Pentru prevenirea unor eventuale evenimente negative, a fost alarmat personalul unităţii. Precizăm că s-au purtat negocieri cu deţinuţii, nu au fost exercitate acte de violenţă împotriva acestora. În funcţie de comportamentul manifestat de deţinuţi, administraţia penitenciarului va acţiona gradual, pentru restabilirea ordinii”, a precizat Gabriela Topoliceanu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi. Marius Vulpe, directorul unităţii, nu a răspuns în cursul serii pentru a oferi detalii suplimentare. Tot luni seară, mai mulţi angajaţi ai închisorii ieşene au fost chemaţi de acasă pentru a asigura ordinea în penitenciar şi pentru a putea interveni în cazul unor eventuale acte de violenţă ale deţinuţilor.
Ulterior, aproape de miezul nopţii, reprezentanţii penitenciarului au anunţat ca, în urma negocierilor cu deţinuţii, aceştia au renunţat la protestat şi şi-au reluat programul normal.
Aproape de 1.500 de deţinuţi sunt încarceraţi în Penitenciarul Iaşi, un număr dublu faţă de reglementările Curţii Europene pentru Drepturile Omului, raportat la spaţiul de care dispune unitatea ieşeană. Din acest motiv, în trecut, mai mulţi deţinuţi au câştigat despăgubiri din partea instanţei europene pentru condiţiile precare din penitenciar.