Un român riscă o condamnare de 35 de ani după gratii în Statele Unite pentru piraterie informatică
0
După o anchetă FBI desfăşurată în România, procurorii americani l-au găsit vinovat pentru fraudă, furt de identitate şi activităţi de phising pe Bogdan Boceanu, un român de 29 de ani din Craiova.
Concluzia procurorilor din New Haven, Connecticut, a venit la capătul unei anchete începute în 2005, condusă de FBI şi desfăşurată inclusiv pe teritoriul României.
Procesul intentat împotriva lui Bogdan Boceanu a început pe 6 decembrie 2012, iar judecătorul de caz a stabilit că românul se face vinovat de conspiraţie şi implicare într-o reţea de fraude bancare de mare anvergură întreprinse prin intermediul Internetului.
Următorul termen al procesului, care este de aşteptat să se termine foarte repede, a fost stabilit pentru începutul anului viitor, iar procurorii au propus o sentinţă de 35 de ani de închisoare.
O schemă de phising precum cea în care a fost implicat Boceanu presupune, în majoritatea cazurilor, trimiterea de e-mailuri către un mare număr de clienţi ai unor instituţii financiare, ale căror adrese au fost furate dintr-o bază de date spartă.
E-mailurile par veridice, iar destinatarii sunt păcăliţi să furnizeze informaţii strict confidenţiale, precum numărul cardurilor bancare sau coduri de securitate personale. Ulterior, hoţii de identitate se folosesc de aceste date pentru a extrage bani din conturi sau pentru a face cumpărături online.
Ancheta în cazul lui Boceanu a pornit în 2005, când un cetăţean american din Connecticut, client al the People's Bank, a reclamat o tentativă de fraudare a propriilor sale date confidenţiale.
În final, la capătul a şapte ani de investigaţii, FBI a descoperit şi incriminat o reţea formată din 19 români din zona Craiovei. Alţi trei cetăţeni din Croaţia, Bulgaria şi Canada, găsiţi ca fiind membri ai aceleiaşi reţele, au fost extrădaţi în Statele Unite încă din 2007 şi puşi sub acuzaţie.
În noiembrie 2010, alţi şapte tineri români, din Craiova sau zonele învecinate, au fost extrădaţi în Statele Unite: Bogdan Boceanu, Bogdan-Mircea Stoica, Dragoş Răzvan Davidescu, Laurenţiu Cristian Buşcă, Gabriel Sain, Dragoş Nicolae Draghici şi Andrei Bolovan, cu vârste cuprinse între 26 şi 32 de ani.
Cu toţii au pledat vinovat, Boceanu fiind ultimul pentru care procurorii au propus condamnarea la închisoare, iar procesul îi va implica pe toţi.
Sute de cetăţeni americani, clienţi ai People’s Bank, Citibank, Capital One, Bank of America, JPMorgan Chase & Co., Comerica Bank, Regions Bank, LaSalle Bank, U.S. Bank, Wells Fargo & Co., eBay sau PayPal, au fost furaţi de milioane de dolari.