Ucigaşul silenţios al femeilor. Care sunt femeile cele mai expuse cancerului de col uterin. „Virusul HPV, întâlnit în 90% din cazuri“
0Profesorul Lucian Miron, şeful clinicii de oncologie de la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi, a explicat pentru „Adevărul“ care sunt riscurile cancerului de col uterin.
Profesorul Lucian Miron, şeful clinicii de oncologie de la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi, susţine că, pe plan mondial, cancerul de col uterin ocupă locul doi, după cancerul mamar, într-un top al tumorilor maligne întâlnite la femei. Numărul total de cazuri de cancer de col uterin însumează 6% din totalul cancerelor la femei.
În România, cancerul de col uterin reprezintă în jur de 15% din totalul tumorilor maligne şi se situează pe primul loc în cadrul cancerelor genitale feminine.
Potrivit specialistului, studiile epidemiologice au demonstrat că incidenţa cancerului de col uterin este mai crescută la femeile care îşi încep viaţa sexuală devreme, care au mai mulţi parteneri sexuali, care au născut de mai multe ori şi în rândul fumătoarelor.
Principalul factor etiologic al cancerului de col uterin şi al precursorilor săi este virusul Papilloma uman (HPV). „Virusul este detectat prin tehnologie moleculară şi este prezent în aproximativ 90% din cancerele invazive ale colului uterin şi a leziunilor sale precursoare”, a subliniat profesorul Lucian Miron, medic primar oncolog.
Infecţia cu HPV este contactată la debutul vieţii sexuale, însă în 80% din cazuri nu determină complicaţii majore. 20% din femeile infectate se confruntă ulterior cu leziuni displazice. Pentru a evolua către o leziune neoplazică, infecţia HPV trebuie să aibă un caracter persistent.
„Tumora poate invada fundurile de sac vaginale şi vaginul, corpul uterin, ţesuturile paracervicale şi parametriale, iar în fazele avansate vezica urinară şi rectul. Menţionez că prognosticul cancerului de col uterin este strâns corelat cu faza bolii în momentul stabilirii diagnosticului”, a subliniat medicul.
Dacă boala este depistată în stadiul 0, prognosticul de subpravieţuire la cinci ani este de 100%. În stadiul I, prognosticul este de 91%, în stadiul IIA este de 83%, în stadiul IIB este de 66%, în stadiul IIIA este de 45%, în stadiul IIIB este de 36%, iar în stadiul cel mai avansat este de 14%. În stadiul cel mai avansat, tratamentul pentru cancerul de col uterin este paleativ.
Potrivit oncologului, introducerea programului de screening în SUA şi în Europa de Vest a determinat reducerea morbidităţii şi mortalităţii prin cancer de col uterin.
Citeşte şi;