Triunghiul Bermudelor de la cabinetele medicilor de familie. Cazuri bizare de pacienţi dispăruţi de pe liste, anchetate de Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Iaşi, unii asiguraţi de pe listele medicilor de familie dispar şi se trezesc la un alt doctor. În această situaţie se regăseşte o ieşeancă, Maria A., care a depus plângere la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) pentru că datele personale i-ar fi fost folosite fără acord de un medic din Iaşi care i-ar fi falsificat semnătura pentru a realiza transferul.


Maria A. se afla pe lista medicului de familie Livia Constantinescu de la apariţia instituţiei medicului de familie. În urmă cu câteva zile, când a avut nevoie de un serviciu medical, ieşeanca a fost informată că nu mai figurează în registrele acesteia.

De patru luni, asigurata apare pe listele medicului de familie Beatrice Lucache, cu toate că femeia nu a făcut nicio cerere semnată prin care să solicite transferul de la doctorul cu care a colaborat până anul acesta. „Eu nu merg lunar la medic. Am avut nevoie acum de o trimitere după care a mers soţul să o ridice. Când a ajuns la medic, soţul a fost întrebat de ce m-am retras. Conform datelor medicului, din luna august apar înregistrată la Beatrice Lucache. Nu am avut niciun motiv să mă retrag de la medicul la care este înscrisă toată familia”, a precizat Maria A.

Ieşeanca a depus sesizare la CJAS cu privire la situaţia în care se află şi intenţionează să depună şi plângere penală împotriva medicului. Asigurata este nemulţumită că Beatrice Lucache i-a folosit abuziv datele cu caracter personal şi i-a falsificat semnătura pentru a întocmi cererea de transfer de la celălalt medic.

Asistenta medicală de la cabinetul medicului acuzat a explicat că tranferul asiguratei s-ar fi realizat print-o eroare a sistemului informatic folosit de medicii de familie. Asistenta susţine că pe 5 august, atunci când apare îngregistrat transferul Mariei A., la cabinet s-ar fi înscris un alt asigurat, un bărbat al cărui CNP diferă de al ieşencei doar prin cifra care desemnează sexul persoanei. „Din documentele noastre reiese că în aceeaşi zi a fost înscris un domn cu CNP oarecum similar, cu prima cifră diferită. De atunci apare şi doamna în sistem de aceea credem că este o eroare a platformei. Noi nu am folosit abuziv datele personale. Doamna a ajuns pur şi simplu la noi pe listă, fără să avem o explicaţie logică”, a spus Mihaela Moldovan, asistenta de la cabinetul medicului Beatrice Lucache.

 Potrivit CJAS, Beatrice Lucache riscă să-şi piardă contractul încheiat cu CJAS, dacă inspectorii care vor analiza cazul vor ajunge la concluzia că transferul asiguratei a fost realizat abuziv. În urmă cu un an, instituţia i-a reziliat contractul medicului de familie Georgiana Mitoşeriu pentru că şi-a împlinit lista de asiguraţi prin transferul abuziv, de la un alt medic, al unor studenţi de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”. Transferul unui pacient de pe lista unui medic se poate realiza doar prin solicitarea acestuia sau prin preluarea praxisului de către alt medic. În acest caz, medicul este obligat să anunţe telefonic toţi oamenii de pe listă şi să le ceară acordul pentru tranferul realizat.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite