Trei incidente electorale pe zi la Iaşi. Cum reacţionează poliţiştii
0La nivelul judeţului Iaşi, de la începerea campaniei electorale, au fost făcute 78 de plângeri.
54 sunt de natură penală, iar restul au fost soluţionate cu amenzi. Cele mai multe incidente sesizate au vizat distrugerea, degradarea sau furtul materialelor electorale. În 26 de situaţii au fost reclamate furturi ale unor materiale de campanie electorală.
Buletine de vot la suprapreţ în Iaşi. Cât costă hârtia pe care puneţi ştampila "VOTAT"
„Au fost sesizate 21 de infracţiuni - încălcări ale Legii nr. 67/2004 (promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale - 16; împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de fi ales - 3, menţionarea în declaraţia de acceptare a candidaturii a unor date neadevărate - 2). Cele mai multe incidente s-au produs în mediul rural, respectiv 62 incidente, reprezentând 80%“, au spus oficialii Poliţiei Iaşi.
Cine candidează în Iaşi la alegerile locale. Listele complete
Cei care vor să sesizeze încălcări ale campaniei electorale trebuie să sune la numărul uni de urgenţă 112.
adevarul.ro îţi va prezenta în campania electorală cele mai interesante informaţii din Iaşi despre campanie, alegeri şi candidaţi. Pe adevarul.ro vei putea afla in timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!