Şeful de la Casa de Sănătate Iaşi, vedetă pe YouTube: "Mi-am împlinit un vis din tinereţe" VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Iulian Şerban (50 de ani), a postat mai multe melodii pe YouTube. Spune că acestea sunt compuse în urmă cu 30 de ani şi că abia acum a reuşit să le înregistreze.

 "Este un vis de-al meu din tinereţe  de-a înregistra un album. Sunt melodii compuse în urmă cu 30 de ani, în adolescenţă. Acum am reuşit să le editez şi să le orchestrez. L-am înregistrat acasă", a spus şeful CJAS, care a recunoscut că este pasionat de muzică şi că a cântat aceste melodii şi la petreceri alături de prieteni. Albumul "Made in Iaşi" cuprinde opt melodii.

Şerban a afirmat că CD-ul l-a oferit cunoscuţilor şi prietenilor gratuit şi că nu vrea să facă bani din comercializarea lui. "Dacă mai am timp voi mai înregistra unul. Pe astă l-am făcut în câteva luni. Am vrut să fie gata de ziua soţiei", a spus Iulian Şerban.

Acesta a mai adăugat că vrea să-i ajute şi pe ieşenii necunoscuţi, pasionaţi de muzică, şi s-a oferit să înregistreze un CD cu melodiile acestora.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite