Seară lăutărească la Iaşi cu Nelu Ploieşteanu şi Cornelia Catanga
0
Nelu Ploieşteanu este unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică lăutărească
Ieşenii pot merge în această seară, de la ora 19.00 pentru a participa la concertul organizat pe strada Sarmisegetuza de şefii din Primărie.
Formaţii de duzină la Sărbătorile Iaşiului
Pe scena amenajată în cartierul Mircea cel Bătrân, vor urca în această seară Fanfara „10 Prăjini“ şi Nelu Ploieşteanu, unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică lăutărească, iar mâine, Taraful de la Straja şi Cornelia Catanga.
„Pe Splai Bahlui, va fi amenajat parcul de distracţii. Vor fi mici, bere şi concerte, organizate între orele 19.00 şi 21.00“, a spus Ninel Berneagă, şeful Biroului de Evenimente Publice din cadrul Primăriei Iaşi. Pentru onorariile celor patru formaţii şi amenajarea scenei, şefii din Primărie vor cheltui 10.000 de euro.