Se întâmplă la Iaşi. Maşini prinse într-un şanţ-capcană astupat superficial pe una dintre cele mai circulate străzi din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un TIR şi un taxi au rămas în şanţ simultan FOTO ziaruldeiasi.ro
Un TIR şi un taxi au rămas în şanţ simultan FOTO ziaruldeiasi.ro

Doi şoferi ghinionişti au intrat simultan în şanţul-capcană astupat superficial de către muncitorii unei societăţi din Iaşi.

O imagine de cascadorii râsului, dar extrem de neplăcută pentru cei afectaţi, a fost surprinsă astăzi, 22 noiembrie, pe strada Splai Bahlui, malul drept, în apropierea ieşirii pe bulevardul Primăverii.

Un şofer de TIR şi un taximetrist au rămas blocaţi într-un şanţ acoperit superficial, care traversează drumul longitudinal.

Materialul folosit la acoperirea şanţului s-a surpat din cauza ploilor căzute în cursul zilei de astăzi. Traficul în zonă a fost blocat timp de câteva zeci de minute.

Lucrarea aparţine societăţii DAS, subcontractate de ApaVital, care desfăşoară în zonă un proiect de schimbare a reţelei de conducte pentru canalizare. Cei de la ApaVital spun că şanţul a fost acoperit cu piatră spartă de o săptămână şi că toate eventualele daune solicitate vor trebui acoperite de şefii firmei DAS.

maşini prinse într-un şanţ-capcană la Iaşi
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite