Școlile cu toaleta în curte, mai multe decât cele civilizate. Județul în care școlile încă nu au autorizație sanitară

0
Publicat:

Numărul școlilor cu toaleta în curte a scăzut în noul an în județul Iași, însă cifra rămâne destul de ridicată din cauza neimplicării autorităților locale, spun reprezentanții ISJ Iași. 

Toaletă în aer liber. FOTO Arhiva Adevărul
Toaletă în aer liber. FOTO Arhiva Adevărul

Şase la sută dintre şcolile din județul Iași nu au la începutul noului an școlar autorizaţie sanitară sau autorizaţie de securitate la incendiu. 

„Din păcate, din cauze de context, această situaţie se regăseşte în comunităţile vulnerabile unde fie nu există apă curentă, fie calitatea apei nu corespunde, fie nu există reţea de canalizare sau nu au existat demersuri din partea autorităţilor locale de a rezolva această problemă. Cu alte cuvinte, s-a diminuat numărul şcolilor care se află în lipsa autorizaţiilor sau cu toalete în exterior faţă de anul şcolar trecut, dar rămân şcoli care au aceste probleme în continuare şi pentru care trebuie căutate soluţii în parteneriat cu autorităţile locale”, a declarat Luciana Antoci, inspector şcolar general al ISJ Iaşi.

O parte dintre școlile din județul Iași nu au momentan autorizație sanitară sau de securitate la incendiu pentru că încă desfășoară lucrări de reabilitare sau se află chiar în reparații capitale, care, conform legii, anulează autorizațiile existente, mai spun reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Iași. 

La nivel național, aproape 4.000 de școli sunt în acest an fără autorizație de securitate la incendiu, conform lui Lucian Bode, iar 3,3% de școli și grădinițe fără autorizațiile DSP, potrivit lui Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat înainte de începerea anului școlar faptul că de la nivel central au fost alocați bani pentru rezolvarea problemelor școlilor cu toaleta în curte, însă banii nu au fost folosiți. 

„Un alt aspect este cel al toaletelor în curte. Dacă autorităţile locale folosesc bugetele pe care le-am alocat din bugetul Ministerului Educaţiei, am avut această linie bugetară, în acest an vom rămâne cu 100 de şcoli (n.r. - cu toalete în curte). Aş vrea să vă spun că, în urmă cu trei, patru ani, aveam mult peste 2.000 de şcoli, grupuri sanitare neconforme”, a mai spus Sorin Cîmpeanu. 

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite