S-a ales noul rector al UMF Iaşi. Cine va conduce în următorii patru ani cea mai bogată instituţie de învăţământ superior din Capitala Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comunitatea academică l-a ales pe chirurgul Viorel Scripcariu la conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Lupta a fost strânsă, pe loc secund fiind Norina Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară.

Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘’Gr. T. Popa’’ din Iaşi are de astăzi un nou rector. Comunitatea academică l-au ales pe 22 ianuarie pe chirurgul Viorel Scripcariu la cârma instituţiei de învăţământ superior. 

Prezenţa a fost de 86,87%, adică din cele 838 de cadre didactice înscrise pe listele de vot şi-au exprimat votul 728.

Viorel Scripcariu  a obţinut 2665 de puncte, fiind primul pe 217 buletine de vot.

 Norina Forna a avut 2767 de puncte, fiind aleasă prima pe 241 de buletine.

Radu Iliescu a strâns 2801 de puncte şi 95 de poziţii pe primul loc, Ştefan Georgescu a obţinut 2825 de puncte, fiind primul pe 56 de buletine, iar Smaranda Luminiţa Iancu a avut 2826 de puncte şi 46 de poziţii întâi.

Pe ultimele două poziţii s-au clasat Mihai Chiriţa, cu 3115 puncte şi 17 poziţii întâi, şi Dragoş Pieptu cu 3301 puncte şi 53 de poziţii întâi.

‘’Pe parcursul zilei de ieri, 22 ianuarie 2016, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi s-au desfăşurat alegerile pentru stabilirea Consiliilor Facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie şi Bioinginerie Medicală, a Senatului universităţii şi a Rectorului. S-au prezentat la vot 728 cadre didactice dintre cele 838 înscrise pe listele de vot, reprezentând 86,87%. Urmare a votului cadrelor didactice şi ale reprezentanţilor studenţilor, rectorul  Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, în mandatul 2016-2020 este Prof.univ. Dr. Viorel Scripcariu’’, se arată în comunicatul emis de UMF Iaşi. 

Vă mai recomandăm:

Norina Forna, în luptă pentru şefia UMF Iaşi. Femeia care a provocat arestarea prefectului de Iaşi îl are contracandidat principal pe chirurgul Viorel Scripcariu

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite