Români care locuiesc în străinătate, înşelaţi cu 2,5 milioane de euro de o reţea specializată în moşteniri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: DIICOT
FOTO: DIICOT

Români aflaţi în străinătate, care doreau să între în posesia unor moşteniri, erau păcăliţi de o reţea specializată în moşteniri, care a reuşit să strângă în cinci ani circa 2,5 milioane de euro.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi au efectuat 18 percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Iaşi, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani şi abuz în serviciu.

Grupul infracţional ar fi început din anul 2016 şi până în prezent să acţioneze organizat, înşelând diverse persoane în domeniul imobiliar, infracţiunile fiind făcute prin intermediul unor acte juridice care păreau legale. 

„Principiul de bază al activităţii infracţionale a constat în identificarea unor persoane, de regulă în vârstă, fără moştenitori sau cu moştenitori care domiciliază în străinătate, care au solicitat reconstituirea drepturilor de proprietate asupra unor imobile reprezentate de suprafeţe mari de teren, iar cererile acestora au fost confirmate prin hotărâri de reconstituire a drepturilor de proprietate emise de Comisiile de fond funciar sau prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti.

Ulterior, moştenitorii erau contactaţi de către suspecţi, ocazie cu care li se solicita întocmirea unei procuri notariale în favoarea unui membru al grupului, prin care acesta să fie împuternicit să procedeze la obţinerea actelor necesare şi la valorificarea terenului”, transmit autorităţile. 

După obţinerea actelor notariale, pentru imobilele respective, membrii grupului procedau la obţinerea sumelor de bani de la persoanele interesate de achiziţionarea acestora, fiind încheiate antecontracte de vânzare-cumpărare, contracte de cesiune, contracte de dare în plată, însă care ulterior nu mai erau predate titularilor de drepturi.

Astfel, persoanele vătămate erau menţinute în eroare, membrii grupului comunicându-le că procedurile legale nu au fost finalizate pentru valorificarea terenurilor şi că nu au obţinut vreo sumă de bani pentru imobilele respective.

Prejudiciul estimat este de aproximativ 2.500.000 euro.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Certificatul verde, tema primelor diferenţe de viziuni din noul Guvern. Cum se contrazic Rafila şi Ciucă

Un angajat nu va putea primi salariul minim pe economie mai mult de 2 ani. Ce obligaţii are angajatorul

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite