Rocade în serie la vârful Poliţiei Iaşi. Patru şefi mutaţi temporar în alte funcţii
0
Noul adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi este, începând de astăzi, 6 iulie, Mihai Pintilei, fost şef al Poliţiei Rutiere.
Locul lui Mihai Pintilei la şefia Poliţiei Rutiere Iaşi va fi luat de Liviu Zanfirescu, actualul adjunct al lui Ioan Scripniciuc, şeful IPJ Iaşi.
Schimbul de şefi la vârful Poliţiei Iaşi a fost dispus printr-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, care menţionează alte două modificări.
„Domnul comisar şef Pintilei Mihai a fost împuternicit pe o perioadă de 6 luni în funcţia de Adjunct al Şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean pe linie de ordine publică. De asemenea, domnul comisar şef Panţiru Gabriel Doru a fost împuternicit pe o perioadă de 3 luni la conducerea Poliţiei Municipiului Iaşi, iar domnul comisar Stoian Adrian a fost împuternicit pe o perioadă de 3 luni ca şef al Serviciului de Investigaţii Criminale“, se arată în comunicatul IGPR.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!























































