Regizorul Iura Luncaşu lansează filmul „Odată pentru totdeauna“, care prezintă lupta lui cu depresia. Smiley, în rolul principal VIDEO
0Filmul „Odată pentru totdeauna” va putea fi urmărit în cinematografele din toată ţara, începând cu data de 25 februarie. Din distribuţia filmului mai fac parte Ada Galeş, Augustin Viziru, Cosmin Natanticu, Gina Pistol, dar şi Mihnea Luncaşu, fiul regizorului.
Smiley şi Iura Luncaşu ne-au introdus, cu puţin timp înainte de premiera filmului „Odată pentru totdeauna”, din 25 februarie, în universul de la filmări, vorbind despre provocările care au existat, dar şi despre redescoperirile personale pe care le-au făcut odată cu această experienţă desprinsă din viaţa reală a regizorului.
Iura Luncaşu a povestit despre dificultăţile experimentate în lupta sa cu depresia, dar şi despre cum a fost să retrăiască, prin intermediul filmărilor, acele momente din viaţa sa. Pe de altă parte, Smiley a povestit cum a fost să intre în pielea unui personaj care se confruntă cu depresia.
Regizorul Iura Luncaşu a transpus evenimente din viaţa sa în film. De altfel, povestea lui Alex Zota, personajul principal din filmul „Odată pentru totdeauna”, interpretat de Smiley, este chiar povestea lui de viaţă.
„Filmul este compus din trei mini-povestiri care s-au întâmplat în epoci diferite. Două mi s-au întâmplat mie, iar una - fratelui meu.
Fireşte, când trece o perioadă de la ziua în care s-au întâmplat aceste episoade, reuşeşti să constaţi şi hilarul situaţiei, dispar foarte multe forme de dramatism”, a povestit Iura Luncaşu.
De asemenea, acesta a precizat că retrăirea acelor episoade din viaţa lui, prin intermediul filmărilor, nu a reprezentat un impediment, ci chiar s-a bucurat să poată explica în detaliu evenimentele prin care a trecut.
„În timpul filmărilor m-am bucurat să am experienţa episoadelor anxioase şi depresive, pentru că ele mi-au dat capacitatea de a explica în detaliu actorilor cum au avut ele loc şi mi-au dat prilejul de a înţelege şi de a-i ajuta şi pe ceilalţi să înţeleagă cum s-au petrecut.”, a mai spus Iura Luncaşu.
Totuşi, aceste evenimente nu au fost la fel de uşor de retrăit pentru toată lumea, iar prezentarea acestor episoade intime din viaţa de familie a fost dificilă în special pentru soţia lui Iura.
„Ea s-a precipitat când a citit prima oară scenariul, pentru că vorbesc în el despre viaţa mea intimă, aduc în lumină nişte episoade foarte personale, iar asta poate fi înspăimântător.
Însă, cu timpul, a înţeles demersul – eu aduc întotdeauna, la bază, un demers constructiv în tot ceea ce fac, pentru că mă pot considera unul dintre cazurile fericite care au reuşit să înţeleagă fenomenul, să îl depăşească şi o ia ca pe o obligaţie. Menirea noastră este să spunem poveşti şi să ajutăm oamenii să înţeleagă mai bine lucrurile cu care se confruntă.
Ceea ce m-a determinat a fost faptul că, odată ce am înţeles, târziu, că am de fapt atacuri de panică, am descoperit oameni din jurul meu care se confruntau cu aceleaşi lucruri şi care nu aveau curajul sau prilejul să vorbească despre lucrurile astea şi de a le trata cu o nuanţă comică. Dacă doi oameni simt că pot trece mai uşor peste aceste episoade în urma filmului, eu sunt foarte fericit”, a spus acesta.
Smiley, în rolul lui Alex Zota, în lupta cu depresia
Smiley este îndrăgit pentru toată muzica pe care a lansat-o de-a lungul anilor şi care a bucurat o mulţime de oameni. Acum, acesta debutează în rolul principal în filmul „Odată pentru totdeauna”, în rolul lui Alex Zota, care duce o luptă grea cu depresia.
„Trebuie să-i mulţumesc lui Alex Zota că m-a introdus într-un univers străin pentru mine, dar atât de complex, complicat, încărcat, precum cel al depresiei. Este un subiect actual, am în jurul meu mulţi oameni care suferă de depresie, atacuri de panică şi anxietate, precum personajul pe care l-am interpretat eu, şi care caută drumul către bine, către ieşirea din acest labirint. Eu nu ştiam cum este, nu am avut niciodată astfel de stări şi probleme şi pot spune că mereu am avut şansa să văd soarele, să primesc ajutorul, să văd mai degrabă realizările decât lipsurile, lecţiile învăţate din nefericiri. M-a urmărit identificarea cu Alex, mi-a fost greu să intru în lumea lui, dar odată ce am reuşit mi se părea totul justificat, odată ce l-am înţeles, am fost în pielea lui pe toată perioada filmărilor, nu l-am putut abandona pentru a mă întoarce unde m-a lăsat, i-am trăit povestea reală până la capăt cu sufletul, cu mintea, cu toată fiinţa”, a povestit Smiley.
În ceea ce priveşte dificultăţile de la filmări, Smiley a precizat că cel mai greu a fost să stea tot timpul în starea pe care depresia ţi-o induce.
„Să rămâi continuu într-o stare apăsătoare, într-o succesiune de nefericiri şi nemulţumiri. Mă simţeam ca atunci când rămâne întuneric, deşi tu ai toate becurile aprinse. Greu să rămâi mereu în întuneric, exterior şi interior, indiferent de lumina din jur sau de sus”, a spus Smiley.
Depresie, boala secolului, distimie. Oricum ai vrea să îi spui, este o boală greu de văzut, pentru că ne afectează psihicul, iar de acolo orice lucru simplu devine deodată greu: o întâlnire cu prietenii, o zi la serviciu, o oră de mişcare.
Totuşi, indiferent de cât de greu este de identificat, ea există, iar asta o arată şi statisticile de la nivelul Uniunii Europene. Potrivit unui studiu făcut de Eurostat, în 2019, 7,2% din cetăţenii Uniunii Europene sufereau de depresie.
Într-un astfel de peisaj apare filmul „Odată pentru totdeauna”, inspirat din fapte reale, în regia lui Iura Luncaşu, care îşi propune să pună reflectoarele asupra depresiei, cu o notă de umor, pentru ca informaţiile şi evenimentele prezentate să fie internalizate mai uşor de către public.
„Odată pentru totdeauna” este o comedie dramatică produsă de Next Spot, Luca’s Art Film şi Arc Pictures şi distribuită de către Vertical Entertainment.