Regal de teatru pentru copii şi tineret la Iaşi
0Cea de-a patra ediţie a îndrăgitului eveniment are loc în perioada 6-12 octombrie la Teatrul Luceafărul. Timp de o săptămână micuţii se vor putea bucura de personajele îndrăgite, iar părinţii îşi vor aminti magia copilăriei la spectacolele puse în scenă la Iaşi.
17 piese de teatru pentru copii, în interpretarea unora dintre cele mai apreciate companii de profil din întreaga lume vor urca pe scena Teatrului Luceafărul. Spectacolul care va deschide Festivalul este „Scufiţa Roşie", de Joel Pommerat, după povestea populară, ce urmează să fie prezentată de la orele 11.00 şi 18.00 la Sala Mare. „Publicul copil are dreptul la aceeaşi profunzime a căutării, la aceeaşi dorinţă de perfecţiune ca publicul adult. Cei mici au dreptul ca noi, artiştii, să nu ajustăm nimic din felul în care facem teatru atunci când facem teatru pentru ei", spune regizorul.
Teatrul Naţional Iaşi premiat de UNITER după zece ani
Cea de-a doua zi a Festivalului va aduce în faţa publicului o poveste românească, pusă în scenă chiar de artiştii Teatrului Luceafărul. „Dumbrava Minunată" este o versiune fidelă a cunoscutei poveşti, spectacolul fiind centrat pe feeria din dumbrava traversată de Lizuca şi prietenul său, Patrocle. În subtext, spectatorii vor avea parte de prezentarea unor valori importante, precum iubirea familială, importanţa prieteniei, comuniunea cu natura şi nevoia de a proteja frumuseţile ei unice.
Festival cu premiere naţionale
În premieră naţională, la Iaşi, în cadrul Festivalului, va fi prezentat vineri, pe 7 octombrie, filmul documentar „Teatrul lui Svoboda". Acesta portretizează viaţa şi opera scenografului Josef Svoboda, care a încercat să jongleze cu libertatea de creaţie, viaţa de familie şi alianţele politice din vremea regimului comunist.
O altă premieră ce urmează să fie prezentată în cadrul Festivalului este „3 poveşti cu zmei" din „Enciclopedia zmeilor" de Mircea Cărtărescu, adaptată pentru scenă de Alice Barb şi Oltiţa Cîntec, directorul Teatrului Luceafărul. Cele trei poveşti prezintă trei copii orfani, pui de zmeu şi de om, care pleacă în lume căutând fiinţe asemenea lor.
De asemenea, în cadrul Festivalului Internaţional vor mai avea loc lansări de carte, expoziţii, workshopuri sau dezbateri. „În mod obişnuit, noi nu jucăm sâmbăta, deci publicul nu are obiceiul să vină sâmbăta la teatru, dar în Festival avem programate trei spectacole", susţine Oltiţa Cântec, directorul Teatrului Luceafărul.
Programul Festivalului Internaţional de la Luceafărul
Joi, 6 octombrie, ora 11.00 şi 18.00, la Sala Mare - Scufiţa Roşie
Vineri, 7 octombrie, ora 10.00 la Sala Mică - Dumbrava Minunată
Vineri, 7 octombrie, ora 11.00 la Sala Mare - Luna unei alte nopţi
Vineri, 7 octombrie, ora 18.00 la Sala Mare - Momentum
Vineri, 7 octombrie, ora 18.00 la Sala Mică - Teatrul lui Svoboda
Sâmbătă, 8 octombrie, ora 10.00 la Sala Mică - Ninigra şi Aligru
Sâmbătă, 8 octombrie, ora 11.00 la Sala Mare - Eu sunt Eu!
Sâmbătă, 8 octombrie, ora 18.00 la Sala Mare - Hansel şi Gretel
Duminică, 9 octombrie, ora 10.00 la Sala Mică - Spărgătorul de nuci
Duminică, 9 octombrie, ora 11.30 la Sala Mare - A fost odată un rege.,. Diez
Duminică, 9 octombrie, ora 18.00 la Sala Mare - 3 poveşti cu zmei
Luni, 10 octombrie, ora 10.00 la Sala Mică - Cenuşăreasa
Luni, 10 octombrie, ora 11.00 la Sala Mare - Povestea Motanului Încălţat
Luni, 10 octombrie, ora 18.00 la Sala Mare - Bruno Schultz, istoria imaginaţiei păcătoase
Marţi, 11 octombrie, ora 10.00 la Sala Mică - Extraordinara maşinărie zburătoare
Marţi, 11 octombrie, ora 10.00 la Sala Mare - Impozanta Lalula
Marţi, 11 octombrie, ora 18.00 la Sala Mare - Pyramus&Thisbe4You
Miercuri, 12 octombrie, ora 10.00 la Sala Mică - Extraordinara maşinărie zburătoare
Miercuri, 12 octombrie, ora 18.00 la Sala Mare - 3 poveşti cu zmei