Răzvan Theodorescu vorbeşte la Iaşi despre discursul religios
0Cea de-a treia ediţie a Conferinţei Naţionale „Text şi discurs religios" va avea loc în acest sfârşit de săptămână la Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza".
Deschiderea evenimentului va avea loc vinerea aceasta la ora 10.00 în Aula Magna a instituţiei de învăţământ şi va fi oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi de PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi. Printre invitaţi se numără şi academicianul Răzvan Theodorescu, acesta urmând să susţină conferinţa „Text şi imagine în vechea civilizaţie a românilor". Dezbaterile vor fi axate în jurul a trei secţiuni, Traducerea textului sacru, Retorica discursului religios şi Literatura şi sacrul.