Profesorul universitar care a omorât un pieton a scăpat de închisoare
0Dorin Popa, cadru didactic în cadrul Secţiei de Jurnalism a Universităţii „Al. I Cuza", a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Decizia dată, miercuri, de Curtea de Apel Iaşi este definitivă.
Curtea de Apel Iaşi a decis, pe 28 martie, să respingă recursul lui Dorin Popa, dar şi pe cel declarat de partea civilă. Astfel, profesorul a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Popa trebuie să le plătească rudelor victimei 150.000 de lei daune. De asemenea, judecătorii au stabilit că pentru producerea accidentului victima este vinovată în proporţie de 25%.
FOTO Fostul procuror Ioan Ciofu, condamnat la închisoare UPDATE
Dorin Popa a fost acuzat că în decembrie 2004 l-a accidentat mortal pe Cristian Bîzgă. Potrivit procurorilor, tânărul care lucra la Spitalul de Psihiatrie „Socola" a ieşit în fugă din curtea unităţii, a traversat şoseaua pe trecerea de pietoni până la axul drumului , apoi ar fi fugit oblic către un maxi-taxi aflat în staţie. Popa l-ar fi acroşat cu un Peugeot pe Cristian Bîzgă.
Fostul şef al Camerei de Comerţ Iaşi trebuie să restituie 133.000 de euro
Judecătoria Iaşi l-a condamnat pe Popa, în decembrie 2010, la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare şi a dispus ca profesorul să plătească 200.000 de lei daune rudelor victimei. Atât Popa, cât şi rudele victimei au declarat apel, iar în iunie 2011 Tribunalul Iaşi a menţinut pedeapsa. Însă magistraţii au decis să reducă despăgubirile pe care Popa trebuie să le plătească la 150.000 de lei. Profesorul a declarat recurs.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judeţ!