Profesorul de la Arte care cerea poze nud minorelor şi-a cerut suspendarea de la catedră. „Doream să studiez trupul uman în devenire“
0
Profesorul de la colegiul ieşean care a fost acuzat de tentativă de pornografie infantilă şi-a suspendat activitatea didactică.
Un cadru didactic de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi a fost recent condamnat pentru tentativă de pornografie infantilă. Sentinţa dată de către Tribunalul Mureş are la bază un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în dosarul de urmărire penală între procurorul din cadrul P.Î.C.C.J. – DIICOT – Serviciul Teritorial Mureş şi Silviu Andrei Parascan.
„Acesta a susţinut că, fiind artist de profesie, dorind a descoperi din punct de vedere artistic o altă formă de artă, în concret dorind a studia dezvoltarea umană în devenire, a înclinat spre comiterea faptelor imputate. Astfel, a încercat a cunoaşte fete minore, cu vârste fragede, în scopul de a le studia vizual părţile anatomice, respectiv zonele intime ale acestora, toate acestea încercând a le corela cu ansamblul corpului lor“, au precizat procurorii DIICOT.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi s-a autosesizat şi a trimis marţi, 11 mai, o echipă de inspectori la unitatea de învăţământ.
Reprezentanţii I.S.J. Iaşi au purtat discuţii cu directorul şcolii referitor la cele semnalate în mass-media şi au verificat situaţia încadrării pe post a cadrului didactic, constatând că acesta este angajat pe perioadă determinată, până la 31.08.2021.
Totodată, directorul a pus la dispoziţia echipei I.S.J. Iaşi solicitarea de suspendarea activităţii didactice, semnată de către profesorul Silviu Andrei Parascan .
Profesorul Silviu Andrei Parascan s-a prezentat la secretariatul Colegiului Naţional „Octav Băncilă” Iaşi, în ziua de miercuri, 11.05.2021, şi a înregistrat solicitarea de suspendare a activităţii didactice, începând cu data de 11.05.2021.
Conducerea unităţii şcolare a luat act de solicitarea cadrului didactic şi a aprobat-o.
Vă recomandăm să citiţi şi: