Primarul invalidat pentru pornografie infantilă se gândeşte la o nouă candidatură: „Încă nu am decis”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Davidescu, chemat să citească poveşti copiilor de la grădiniţă, în ciuda condamnării pentru pornografie infantilă FOTO Facebook
Bogdan Davidescu, chemat să citească poveşti copiilor de la grădiniţă, în ciuda condamnării pentru pornografie infantilă FOTO Facebook

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat, marţi, că a propus Ministerului de Interne organizarea de alegeri parţiale în 20 iunie în localităţile din ţară unde funcţia de primar este vacantă.

Sunt 30 de oraşe şi comune din România unde vor fi alegeri parţiale, iar pe listă se află inclusiv comuna prahoveană Şotrile, acolo unde primarul ales în septembrie anul trecut nu a fost validat de instanţă din cauza unei condamnări penale pentru pornografie infantilă.

La Şotrile, localnicii l-au votat la alegerile locale din septembrie 2020 pe Bogdan Davidescu, care a candidat pentru al treilea mandat. Omul s-a bucurat de încrederea cetăţenilor care l-au ales în pofida scandalului legat de amanta minoră pe care o filmase în ipostaze indecente.

Mandatul său nu a fost însă validat de Judecătoria Câmpina, care a decis că Davidescu nu poate să-şi exercite funcţia de primar al comunei.

Davidescu a fost condamnat definitiv în noiembrie 2019 pentru pornografie infantilă, iar Prefectura Prahova a emis atunci ordinul de încetare a mandatului pentru primarul comunei Şotrile. Acesta a contestat decizia Prefecturii, dar a pierdut în instanţă.

Fostul edil din Şotrile a fentat deciziile judecătorilor, astfel că s-a întors la primărie, dar în ipostaza de consilier personal al viceprimarului care a preluat frâiele comunei.

În septembrie 2020, Davidescu a candidat ca independent, dar înainte de scandalul cu iubita minoră fusese membru PSD. A putut să participe la alegerile locale pentru că o instanţă judecătorească nu poate interzice dreptul constituţional de a candida şi de a fi ales, dar poate interzice ocuparea unei funcţii publice. Aşa s-a întâmplat şi în cazul de la Şotrile. Davidescu a fost ales, dar legea nu-i permite să fie primar pentru că este condamnat penal printr-o decizie definitivă.

Davidescu poate candida din nou chiar dacă este condamnat penal

După ce instanţa i-a invalidat mandatul, Bogdan Davidescu a anunţat pe pagina de Facebook faptul că este hotărât să candideze din nou atunci când vor fi organizate alegeri parţiale.

Între timp, fostul edil nu mai este atât de convins că va intra din nou în cursa electorală. „Nu ştiam că s-a fixat data alegerilor, încă nu m-am hotărât dacă o să candidez”, a declarat Davidescu pentru ziarul ”Adevărul”.

Acesta a precizat că AEP a mai avansat o dată pentru alegerile parţiale, pe 16 mai, dar fără ca propunerea să se concretizeze.

Conform propunerii transmise marţi, 27 aprilie, de AEP, perioada electorală va începe în data de 16 mai 2021. Totodată, candidaturile pentru funcţia de primar vor putea fi depuse în perioada 21 - 31 mai 2021, iar campania electorală va începe în data de 5 iunie 2021.

Lista localităţilor în care vor avea loc alegeri locale parţiale pentru primari în data de 20 iunie 2021 nu este încă definitivă, aceasta putând fi actualizată până la adoptarea hotărârilor Guvernului privind organizarea scrutinului, în funcţie de informaţiile noi ce vor fi comunicate de instituţiile prefectului.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Primarul condamnat pentru pornografie infantilă a anunţat că va candida din nou, deşi instanţa nu i-a validat mandatul

O educatoare s-a lăudat pe Facebook că a invitat în faţa copiilor un fost primar, condamnat pentru pornografie infantilă

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite