Primul caz fatal de rabie din ultimii 13 ani în România: Un bărbat murit după ce fost mușcat de un câine fără stăpân și a ignorat tratamenul

0
Publicat:

Un bărbat de 44 ani din județul Iași a murit, la începutul acestei săptămâni, de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân. Singurul tratament făcut de bărbat a fost unul cu antibiotic, iar rudele spun că medicul de familie nu i-ar fi recomandat serul antirabic.

Omul a fost mușcat de un câine turbat. FOTO veterinara.ro
Omul a fost mușcat de un câine turbat. FOTO veterinara.ro


Victima este din comuna Voinești. Bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat în luna februarie de un câine fără stăpân. 

La început, bărbatul nu a dat semne de boală. A ajuns la Spitalul de Psihiatrie „Socola” , dar din cauza consumului de alcool. Când starea lui s-a agravat, a fost transferat la Spitalul Clinic de Neurochirurgie „Nicolae Oblu”, unde investigațiile au indicat encefalită, o inflamație gravă a creierului, scrie Monitorul de Suceava.

Luni, 14 iulie, a bărbatul a murit.

Conform unor surse citate de publicația suceveană, cauza decesului, stabilită la autopsie, este disfuncția multiplă de organe, provocată de rabie. Starea morbidă inițială a bărbatului a fost tot rabia, potrivit sursei citate, care notează că se mai așteaptă o probă de laborator pentru confirmarea 100% a existenței virusului.

Bărbatul nu a făcut tratament antirabic

Acesta ar fi primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani, potrivit  Știrilor Pro Tv.

Soția victimei a relatat jurnaliștilor din presa locală că, după ce a fost atacat, bărbatul a mers la medicul de familie, care i-ar fi recomandat doar antibiotic timp de o săptămână, fără să-l trimită la spitalul de boli infecțioase pentru tratament antirabic.

Rabia (turbarea) este mortală la om, dacă nu se intervine imediat, în maximum 48 de ore, cu un vaccin.

Amintim că, anul trecut, după ce analizele de laborator au confirmat că un câine comunitar care a muşcat două persoane este purtător de rabie, autorităţile din Botoşani au intrat în alertă.

Un bărbat de 46 ani, din județul Olt, a fost la un pas de moarte după un accident domestic. Cu o zi înainte de Revelion a fost zgâriat de pisica din gospodărie, detaliu pe care l-a trecut, câteva zile, cu vederea, după șase zile de la eveniment ajungând la spital în stare gravă, cu rabie.


Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite