Primăria Iaşi se „îmbracă“ în albastru pentru copiii cu autism
0Pe întâi aprilie ieşenii vor fi alături de copiii şi tinerii care suferă de tulburări din spectrul autist. În Parcul Copou micuţii vor participa la acţiuni de socializare.
Iaşi: Înving autismul în sala de clasă
Clădiri din toată lumea vor fi luminate în albastru în zilele de 1 şi 2 aprilie pentru a marca solidaritatea faţă de cei care au avut neşansa de a se naşte cu astfel de deficienţe. La Iaşi clădirea Primăriei se va „îmbrăca" în albastru cu ocazia organizării celei de-a treia ediţii a campaniei „Arată că îţi pasă!".
Iaşi: Concert caritabil pentru copiii cu autism
În cadrul acesteia, mâine dimineaţă, cu începere de la ora 10.00 copiii care suferă de autism îşi vor sărbători ziua în Parcul Copou, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi". Împreună cu un grup de elevi de gimnaziu de la şcoala „G. Călinescu", elevi de la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi", copii de la grădiniţa integratoare nr.26 şi studenţi ai Universităţii „Petre Andrei", copiii cu autism vor participa la acţiuni de socializare şi conştientizare.
Ziua de 2 aprilie a fost declarată pe 18 aprilie 2007 Ziua Internaţională pentru Conştientizarea Autismului. Ea este marcată în acest an printr-o campanie la nivel mondial, denumită „Light it up blue".























































