Primăria contestă banii îngropaţi în asfaltări
0Municipalitatea contestat raportul inspectorului ANAF care a stabilit că pot fi justificaţi 2,77 milioane de lei din împrumutul de 200 de milioane de lei, contractat în 2007. Banii au fost folosiţi în special pentru asfaltarea străzilor din Iaşi.
Inspectorii ANAF au stabilit, la sfârşitul anului trecut, că Primăria Iaşi nu poate justifica o parte din banii folosiţi din creditul Dexia. Astfel, funcţionarii au constatat că au fost înregistrate asfaltări pe strada Emil Racoviţă, când de fapt s-au făcut lucrări la Colegiul „Emil Racoviţă". În raportul de control se precizează că Primăria a dat bani şi unei firme de proiectare, deşi acesata nu a finalizat documentaţia la timp şi a decontat cheltuieli cu organizarea unui şantier pentru „execuţia lucrărilor de modernizare străzi" fără documente justifictive. Astfel, potrivit inspectorilor ANAF Primăria nu poate justifica 2,77 milioane de lei. Municipalitatea a dat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF şi a contestat raportul de control la Curtea de Apel.
Citiţi şi:
Primarul Iaşiului vede presiuni politice în banii îngropaţi din creditul Dexia
DNA-ul, pus să caute banii îngropaţi de Primăria Iaşi în asfaltările plătite din creditul Dexia
Reprezentanţii Primăriei spun că toate cheltuielile au fost efectuate legal. „Nu s-a avut în vedere niciun moment executarea de lucrări pe strada Emil Racoviţă şi dintr-o eroare materială s-a înscris strada în loc de liceul, iar în unele documente apare chiar Strada Liceul Emil Racoviţă. Decontările s-au făcut în conformitate cu cauzele contractuale şi cu documetele care fac parte din contract. În mod nelegal organul de control a făcut aplicarea actelor normative care nu sunt incidente în cauză", precizează reprezentanţii Primăriei în plângerea adresată instanţei. Primul termen al procesului va fi pe17 februarie.
Sesizarea penală are la bază un control al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de la sfârşitul anului trecut care a constatat că edilul-şef nu poate justifica cheltuirea a 2,76 milioane de lei. ANAF a sesizat Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice pentru suma de 31,5 milioane de lei, măsurile de recuperare a abaterilor constatate urmând a fi aplicate doar asupra sumei de 2,76 milioane de lei.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a fi la curent cu noutăţile din Iaşi din acest final de săptămână!