Portret / Silvia Chiteală face haine vintage la comandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silvia Chiteală
Silvia Chiteală

Silvia a pus pe picioare, împreună cu cea mai bună prietenă, Laura Cazacu, o afacere de nişă la nivelul Iaşiului. Hainele pe care le creează ajung în toate colţurile ţării.

Urmă cu un an au deschis un atelier unde fac haine vintage, pornind de la design şi până la ultimele cusături şi retuşuri. Ieşencele nu sunt însă la fel de interesate ca tinerele din Bucureşti sau din vestul ţării, care fac frecvent comandă pentru vreo ţinută cu aer de epocă. 


„Lucrăm mai mult pe comandă, iar clientele ne trimit dimensiunile, ne indică modelul pe care şi-l doresc, iar noi le trimitem produsul prin curierat rapid“, povesteşte Silvia. Pentru că sunt încă la început, nu au şi un magazin propriu, dar colaborează cu mai multe magazine din ţară.


Pasionată de fotografii de modă


Ieşeanca susţine că se poate inspira din orice perioadă. „Este greu să spun hotărât că îmi place foarte mult epoca Victoriană sau moda punk. Mă inspir din ambele. De altfel, în orice perioadă de timp şi în orice modă se găseşte câte ceva frumos“, explică Silvia. În puţinul timp liber pe care îl mai are la dispoziţie, tânăra caută pe internet fotografii de modă. Este ultima pasiune pe care o are.

Debutul în acest domeniu nu a fost unul tocmai uşor povesteşte Silvia. „Pentru a intra pe piaţă am fost nevoite să facem şi o primă colecţie, cu care să ne putem prezenta. Prin urmare, am avut nevoie şi de bani pentru materiale şi accesorii“, spune tânăra. Pentru a rezista pe piaţă şi pentru a se face cunoscută, Silvia Chiteală merge împreună cu partenera de afaceri la târguri. Ultimele la care au participat au fost la Bucureşti, în urmă cu o lună. „Pentru că sunt foarte costisitoare aceste evenimente, le alegem pe cele care sunt mai vizibile şi mai bine promovate. Prin urmare, de nevoie, suntem mai selective“, a spus Silvia.


A terminat Literele, dar a ales hainele


Silvia Chiteală a absolvit Facultatea de Litere, dar nu a profesat în domeniu. De mică i-a plăcut să deseneze, iar în timpul liceului a avut şi primele tentative de a crea haine mai deosebite. „Nu mai ştiu în ce clasă eram, dar reţin că am început eu să modific nişte haine şi s-a mai lăsat şi cu scandal în casă. A trecut însă şi momentul respectiv, iar acum nu mai stric nimic“, spune Silvia.


Din diverse motive, tânăra nu a mers la Universitatea de Arte, la Design. „Sunt optimistă şi consider că niciodată nu este prea târziu. Prin urmare, nu este exclus să ajung şi acolo, pentru că nu strică niciodată aşa ceva“, spune Silvia. Hainele gândite şi lucrate de ieşeancă se vând însă şi fără ca vreun client să întrebe dacă cel care le creează are şi diplomă de specialitate.


Când vine vorba despre viitor, Silvia încearcă să fie cât mai optimistă, cel puţin în ceea ce priveşte activitatea pe care o desfăşoară în prezent. Nu are de gând să facă altceva, pentru că pasiunea pentru hainele vintage este mare. „În prezent asta este viaţa şi afacerea mea şi a prietenii mele. Am investit suficient cât să nu ne treacă acum prin minte să facem altceva în curând. Vrem să ne dezvoltăm şi cine ştie, poate ne vom şi extinde“, a mai spus ieşeanca.

_______________

profil
născută. 26 decembrie 1983, Iaşi.
studii. Absolventă a Facultăţii de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi.
familie. Necăsătorită.

întrebări şi răspunsuri
Ai avut vreo solicitare ciudată de la vreo clientă?
S-a întâmplat, nu de mult, ca cineva să ne solicite să-i facem aripioare de albinuţă şi am refuzat, pentru că astfel de lucruri le poate face la orice fel de atelier. Prefer să lucrez modelele create de noi. 
Cum au reacţionat prietenii şi rudele când aţi demarat afacerea?
Toată lumea a fost entuziasmată când am făcut anunţul. Toţi au avut numai vorbe bune şi ne-au sprijinit. Fără suportul lor nu am fi reuşit să facem ce avem astăzi.

ce-i place
Îmi place să trăiesc clipa, să mă distrez. Când merg în cluburi prefer să combin fel de fel de haine şi de accesorii.

ce nu-i place
Nu suport ipocrizia. Oamenii care nu sunt sinceri cu sentimetele lor şi care nu sunt corecţi cu cei din jur sunt de condamnat. Consider că se poate trăi şi cu mai multă bunătate.

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite