Pastorala Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei: „Să nu-i uităm pe cei doborâţi de furia cutremurelor“ (FOTO)
0În mesajul pe care ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei îl va transmite credincioşilor în noaptea de Înviere, acesta se roagă pentru creştinii afectaţi de cutremurele şi inundaţiile din Japonia.
Predica de anul acesta se axează pe uniunea prin credinţă, pe ajutorarea semenilor, inclusiv prin rugăciune. „Suntem fii şi fiice ai Învierii şi prin păstrarea legăturii, prin rugăciune şi milostenie, cu cei plecaţi dintre noi. Suntem chemaţi să mergem la mormintele cunoscuţilor spre a le vesti nădejdea Învierii, rugându-ne pentru odihna sufletelor lor.
Să nu-i uităm pe eroii neamului, pe cei morţi în închisori, pe cei doborâţi de furia cutremurelor sau a revărsărilor de ape. Suferinţa lumii să fie suferinţa noastră, căci numai aşa ne asemănăm cu Hristos în moartea Lui pentru a fi părtaşi ai Învierii Lui“, va spune Mitropolitul în noaptea Învierii.
Vezi mai jos întreaga Scrisoare pastorală a Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei.
† TEOFAN
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI
Iubiţilor preoţi din parohii,
cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi
dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu
din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi
ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit –
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt!
„Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi, veşnice”(1)
Fraţi creştini, surori creştine,
HRISTOS A ÎNVIAT!
ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Acestea sunt cuvintele pe care le rostim de nenumărate ori în
noaptea Sfintelor Paşti şi în toate zilele până la Înălţare. Repetarea
acestor cuvinte implică răspunsul la frământarea esenţială,
conştientizată sau nu, care macină sufletul şi mintea omenească, cea
legată de moarte şi de viaţa veşnică: De ce murim?, Ce se întâmplă după
moarte?, Care este rostul vieţii?, De ce ne dispar prietenii şi
cunoscuţii?
De aceea, în aceastănoapte de lumină se cuvine să medităm la taina
Învierii lui Hristos, să medităm la moartea noastră, să medităm la
morţii noştri, să medităm la viaţă.
Dintotdeauna, omul a fost preocupat de moarte; s-a înfricoşat de ea, a
fugit de ea, a căutat tot felul de formule pentru a o depăşi. De
obicei, în faţa morţii semenilor, omul are acum, precum altădată,
sentimentul dispariţiei definitive. Concepţia care a dominat lumea în
vechime este descrisăde Solomon, cu mii de ani în urmă, în aceste
cuvinte: În ochii celor fărăde minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire
şi ieşirea lor din lume li se pare mare nenorocire. Şi plecarea lor
dintre noi, un prăpăd (2). Nenorocire, prăpăd sunt cuvinte care
defineau altădată, ca şi acum, moartea proprie sau a celor din jur. În
pofida acestei atitudini, o licărire de speranţăse ivea încădin
timpurile vechi: Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi
chinul nu se va atinge de ele… Ei sunt în pace. Chiar dacă, în faţa
oamenilor, ei au îndurat suferinţe, nădejdea lor este plină de
nemurire. Şi fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplată vor primi, căci
Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El. Ca pe aur în
topitoare, aşa i-a lămurit şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a
primit. Străluci-vor în ziua răsplătirii (3).
Cu toate aceste îndemnuri spre nădejdea în nemurire, oamenii timpurilor
de dinainte de Hristos erau dominaţi de concepţia că după moarte nu mai
există nimic. Golul, tăcerea, întunericul, nemişcarea, nefiinţa erau
termenii care defineau trecerea omului prin moarte. Chiar şi între
evrei, pe vremea Mântuitorului, erau unii care nu credeau în înviere
(4).
Într-o lume astfel dominată de moarte, coboară la plinirea vremii (5)
Dumnezeu, izvorul vieţii şi al nemuririi. Hristos-Dumnezeu ia chip de
om, trăieşte printre oameni, poartă povara păcatelor lor, primind
răstignirea drept răsplată. Mort pe cruce, Hristos Domnul este pus în
mormânt, dar a treia zi mormântul este găsit gol. Hristos înviază din
morţi, este văzut de oameni, vorbeşte cu ei, cinează cu ei, se bucură
împreună cu ei. Istoria omenirii intră într-o altă fază a desfăşurării
ei. Prin moartea lui Hristos, moartea este desfiinţată în realitatea ei
distrugătoare şi, prin Învierea Lui, oamenii primesc darul nemuririi.
Iubiţi credincioşi,
În noaptea Sfintelor Paşti, noi, creştinii, suntem chemaţi să pătrundem
adânc în taina acelui mormânt găsit gol a treia zi după moartea lui
Hristos, în taina a ceea ce s-a petrecut atunci pentru viaţa lumii,
pentru viaţa fiecărei fiinţe umane, pentru existenţa universului.
Îndrăzniţi, pământenilor!, Îndrăzniţi, muritorilor! (6) Sunt cuvinte
prin care Biserica ne cheamă să îndrăznim a cunoaşte, a recunoaşte, a
primi adevărul că moartea a fost golită de conţinutul ei distrugător
prin moartea şi Învierea lui Hristos. Imnele rostite la sfintele slujbe
în aceste zile dau mărturie în acest sens: Puterea morţii şi
stricăciunea ai stricat-o cu moartea Ta cea de viaţă aducătoare,
Stăpâne, şi tuturor ai izvorât viaţa veşnică şi oamenilor celor
muritori înviere le-ai dăruit (7); Hristos, Mântuitorul nostru, (…)
stăpânirea morţii a zdrobit (8), prin moartea Sa, împărăţia morţii a
surpat (9) şi ne-a scos pe noi din întuneric şi din umbra morţii (10).
Recunoaştem în aceste cuvinte mărturisirea adevărului că Învierea lui
Hristos are drept scop învierea omului. Învierea lui Hristos este
învierea omului. Un teolog ortodox al zilelor noastre afirmă că
Învierea Domnului fără învierea omului, fără abolirea morţii ar fi un
adevăr incomplet (…) fără nici o legătură cu peripeţia existenţială a
fiecărui om, cu viaţa şi cu moartea lui (11). De aceea, taina morţii şi
a Învierii lui Hristos o trăieşte Biserica drept mod şi cale care fac
pe fiecare om părtaş al vieţii dumnezeieşti, al nemuririi şi al
nestricăciunii (12): modul de existenţă al lui Hristos devine modul
vieţii (13) pentru tot omul care se deschide spre revărsarea în el a
tainei morţii şi Învierii Dumnezeului-Om, Iisus Hristos.
Pentru a înţelege moartea noastră şi a celor din jur în adevărata sa
semnificaţie şi a o accepta fără căderea în disperare, Biserica ne
aşază în faţă moartea şi Învierea lui Hristos. Din Crucea Răstignirii
şi din mormântul Învierii izvorăsc înţelegerea sensului morţii noastre
şi puterea învierii noastre. Sfântul Apostol Pavel explică legătura
dintre moartea şi Învierea lui Hristos, pe de o parte, şi moartea şi
învierea noastră, pe de altă parte. Dacă Hristos a înviat, înviază şi
cei ce L-au primit pe El în viaţa lor: Dacă am murit împreună cu
Hristos, spune Sfântul Pavel, vom şi învia împreună cu El. Dacă rămânem
întru El, vom şi împărăţi cu El; de-L vom tăgădui, şi El ne va tăgădui
pe noi (14). DacăHristos n-a înviat, nici morţii nu înviază (15). În
acest caz, totul este zadarnic. Zadarnică ne este viaţa, zadarnică ne
este trecerea prin moarte, zadarnică este şi credinţa noastră: Dar
acum, continuă Apos-tolul neamurilor, Hristos a înviat din morţi fiind
începătură(a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a
venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci, precum în
Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia (16).
Dreptmăritori creştini,
Acum aproape două milenii au avut loc moartea şi Învierea lui Hristos.
Din acel moment, oamenii au avut posibilitatea să înţeleagă cu adevărat
rostul vieţii şi al morţii, rostul existenţei pe pământ şi a ceea ce se
întâmplă după moarte. O parte a umanităţii s-a lăsat cuprinsă de
adevărul Învierii lui Hristos, o altă parte a contestat şi contestă
acest adevăr.
Este de datoria noastră, a celor născuţi şi crescuţi sau convertiţi la
credinţa dreptslăvitoare în moartea şi Învierea lui Hristos, să căutăm
a ne altoi continuu pe tulpina numită Hristos pentru a fi părtaşi şi ai
Învierii Lui (17). Din martori şi trăitori în propria noastră viaţă ai
morţii şi Învierii lui Hristos, suntem chemaţi să mărturisim acest
adevăr către cei de aproape şi către cei de departe. Cuvântul îngerului
rostit femeilor purtătoare de mir aflate lângă mormântul de unde
înviase Hristos săfie cuvântul nostru adresat lumii: Pentru ce-L
căutaţi printre morţi, ca pe un om, pe Cel ce este întru lumina cea
pururea fiitoare? Alergaţi şi vestiţi lumii căa înviat Domnul, omorând
moartea, căeste Fiul lui Dumnezeu, Cel ce mântuieşte neamul omenesc
(18).
Omenirea are nevoie imensă de martori şi mărturisitori ai Învierii lui
Hristos pentru a nu se lăsa stăpânită de duhul morţii, care se
impregnează tot mai mult în mintea şi inima oamenilor.
Săfim, aşadar, oameni ai Învierii, fii şi fiice ai Învierii. Taina
Învierii lui Hristos săne cuprindă fiinţa lăuntrică şi, de aici, lumea
să fie pătrunsă de biruinţa lui Hristos asupra morţii şi întunericului.
Cum putem face aceasta? Acceptându-L pe Hristos în viaţa noastrăşi
înrădăcinându-ne noi pe viaţa Lui. Prin rugăciune, prin participarea la
Sfintele Taine, viaţa lui Hristos devine viaţa noastrăşi viaţa noastră
devine viaţa Lui. Prin post şi prin metanii întâmpinăm în trupul nostru
stricăcios harul Învierii (19). Prin iubirea de vrăjmaşi, prin iertare
şi smerenie, mintea, inima şi sufletul nostru devin locaşuri ale
Duhului Sfânt. Prin fapte de milostenie preluăm asupra noastră
suferinţa semenilor, fiind următori lui Hristos Care a luat asupra Sa
suferinţa întregului neam omenesc.
Suntem fii şi fiice ai Învierii şi prin păstrarea legăturii, prin
rugăciune şi milostenie, cu cei plecaţi dintre noi. Precum Domnul
Hristos a coborât la iad între cei morţi la Învierea Sa, tot astfel
suntem chemaţi să mergem la mormintele cunoscuţilor spre a le vesti
nădejdea Învierii, rugându-ne pentru odihna sufletelor lor. Să nu-i
uităm pe eroii neamului, pe cei morţi în închisori, pe cei doborâţi de
furia cutremurelor sau a revărsărilor de ape. Suferinţa lumii să fie
suferinţa noastră, căci numai aşa ne asemănăm cu Hristos în moartea Lui
pentru a fi părtaşi ai Învierii Lui.
Aşezându-vă la inimă aceste gânduri, rog pe Dumnezeu să vă înveşmânteze
viaţa cu multă lumină, să vă dăruiască pace în suflet, să vă ocrotească
familia, pruncii, ogorul şi tot ce vă este drag. Iubirea faţă de toţi
să vă umple de înviere, deoarece cine nu iubeşte pe fratele său rămâne
în moarte, iar noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că
iubim pe fraţi (20), după cuvântul Sfântului Ioan Evanghelistul.
Bucuraţi-vă întru Domnul! Răspândiţi bunătate în jur! Fiţi purtători de înviere! Mărturisiţi tuturor că Hristos a înviat!
Al vostru părinte şi frate către Dumnezeu rugător,
† Teofan
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei