Pagina de Facebook a CJ Iași, compromisă de un atac cibernetici. Reprezentanții instituției au cerut ajutorul Meta

0
Publicat:

Consiliul Județean Iași a anunțat că pagina sa oficială de pe rețeaua de socializare Facebook a fost compromisă în urma unui atac cibernetic efectuat prin preluarea neautorizată a unui cont cu drept de administrator.

Atacul a vizat pagina de Facebook a instituției FOTO Arhivă
Atacul a vizat pagina de Facebook a instituției FOTO Arhivă

Potrivit informării, reprezentanții instituției colaborează în prezent cu reprezentanții Meta pentru recuperarea paginii și au solicitat şi sprijinul autorităților specializate în acest domeniu, transmite Agerpres.

„Până la restabilirea accesului, vă rugăm să ignorați orice postări noi care apar pe pagina respectivă şi să utilizați celelalte canale oficiale de comunicare ale Consiliului Județean - pagina de Facebook Vestea Iașului şi site-ul www.icc.ro", se menționează în mesajul transmis duminică de Biroul de Presă al Consiliului Județean Iași.

În luna mai, mai multe site-uri din România au fost vizate de un atac cibernetic de tip DDoS („Distributed Denial-of-Service”, atac de tip refuz-serviciu).

Atacul a avut loc în ziua primului tur al alegerilor prezidențiale, 4 mai, fiind atribuit unei grupări pro-ruse.

Printre domeniile afectate s-au numărat www.senat.ro, www.mai.gov.ro, www.just.ro, www.ccr.ro, gov.ro, precum și site-uri ale unor politicieni, precum nicusordan.ro, crinantonescu.ro sau silviupredoiu.ro. De asemenea, au fost vizate și site-uri ale unor instituții publice din Olanda, cum ar fi www.tilburg.nl, www.utrecht.nl, www.denhaag.nl, dar și platforme din sectorul privat.

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite