Omul de afaceri din Iaşi urmărit internaţional trimite mesaje din Caraibe judecătorilor
0
Doru Teodor, omul de afaceri din Iaşi condamnat la cinci ani de închisoare pentru infracţiuni de corupţie şi plecat „în vacanţă" în Republica Dominicană, a cerut judecătorilor o pedeapsă mai mică.
Doru Teodor încearcă să obţină şi o reducere a pedepsei. Prin avocaţii săi, omul de afaceri a formulat o contestaţie în anulare la Curtea de Apel Iaşi. Primul termen al procesului va fi pe 2 octombrie. În luna mai, Doru Teodor a mai făcut o contestaţie în anulare, dar aceasta a fost respinsă, în iulie, de Curtea de Apel Iaşi.
Procurorii DNA i-au acuzat, în 2006, pe Teodor, administratorul SC Teofarm SA, şi pe Panaghiu, patronul SC Dianthus SRL, că ar fi prejudiciat bugetul Uniunii Europene cu 231.753 de euro.
"Pe de o parte, firma Teofarm SA a încheiat un contract de finanţare cu fonduri europene în valoare de 180.000 de euro, bani pe care i-a folosit pentru a recumpăra, la o valoare majorată, patru utilaje tipografice second hand care-i aparţinuseră anterior. Cercetările efectuate de procurori au relevat că utilajele fuseseră cumpărate de firma Teofarm SA la valoarea de 78.500 de lei, în perioada 1999-2000, însă înainte de semnarea contractelor de finanţare europeană şi au fost înstrăinate, scriptic, către o altă firmă, la care coasociaţi erau chiar cei doi inculpaţi", se precizează într-un comunicat DNA.
Om de afaceri urmărit internaţional cere o pedeapsă mai Om de afaceri extrădat pe cale amiabilă din „excursia” în Caraibe
Doru Teodor a fost condamnat de Judecătoria Iaşi la cinci ani de închisoare pentru infracţiuni de corupţie, iar Victor Panaghiu a primit şi el patru ani de închisoare. Sentinţa a rămas definitivă, pe 7 februarie, când Curtea de Apel Iaşi a respins recursul celor doi administratori. Însă Teodor şi Panghiu au fugit din ţară, iar în martie, cei doi au fost daţi în urmărire internaţională.
Doru Teodor a fost reţinut de agenţii Interpol tocmai în Puerto Plata (Republica Dominicană), în aprilie, după ce ar fi înşelat un alt român. Informaţia a apărut pe site-ul dominican puertoplatadigital.com.
Om de afaceri extrădat pe cale amiabilă din „excursia” în Caraibe
Intră pe iasi.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!