O zonă subdezvoltată din Iaşi devine campus de business. Iulius a anunţat o investiţie de 120 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şantierul cuprinde zona străzii Sfântul Andrei din Iaşi. Proiectul, care va fi realizat în următorii doi ani, cuprinde spaţii comune de lucru în aer liber (coworking open air), o nouă arteră şi cinci străzi modernizate, parc şi piste pentru biciclete.

Compania IULIUS a demarat miercuri, 8 iulie, lucrările de construcţie a Palas Campus, în Iaşi, o investiţie care depăşeşte 120 de milioane de euro. Şantierul cuprinde zona străzii Sfântul Andrei şi va fi realizat în următorii 2 ani.

Potrivit iniţiatorilor proiectului, va fi una dintre cele mai mari clădiri de birouri din România ca suprafaţă, ajungând la peste 60.000 mp închiriabili.

„Ne dorim ca proiectele noastre să aducă în continuare plus-valoare comunităţii, atât din punct de vedere economic, cât şi social. Avem încredere că, aşa cum s-a întâmplat şi în cei 8 ani de la inaugurarea ansamblului Palas, noua dezvoltare de regenerare urbană va continua să genereze oportunităţi pentru evoluţia Iaşului şi să îl impună drept un oraş competitiv. Viziunea noastră este de a realiza mai mult decât clădiri, acei poli de magnetism urban, care includ zone verzi şi atracţii pentru comunitate, dar şi cu un aport major în modernizarea infrastructurii oraşului”, a declarat Iulian Dascălu, preşedintele companiei IULIUS.

La evenimentul de miercuri, 8 iulie, au participat oficialii companiei, primarul Mihai Chirica şi viceprimarii, prefectul Marian Grigoraş şi ministrul Mediului, Costel Alexe.

O zonă centrală subdezvoltată devine campus de business

Palas Campus se construieşte într-o zonă centrală a Iaşului, din imediata proximitate a ansamblului Palas (Sf. Andrei). Cu o suprafaţă construită de peste 86.000 mp, imobilul va fi desfăşurat pe orizontală şi va avea şase corpuri, conectate atât la parter, cât şi la primele trei etaje.

„Corpurile sunt proiectate cu înălţimi diferite, care pot ajunge până la maximum şase etaje, în concordanţă cu silueta urbană şi respectarea unghiurilor de vizibilitate. Totodată, două niveluri subterane vor fi alocate unei parcări cu o capacitate de aproximativ 625 de locuri”, se arată într-un comunicat de presă.

O nouă arteră şi modernizarea infrastructurii rutiere

Potrivit iniţiatorilor proiectului, va fi realizată o nouă arteră de circulaţie, care va conecta două mari bulevarde centrale (Bulevardul Anastasie Panu şi Bulevardul Regele Ferdinand I al României), iar alte cinci străzi adiacente vor fi lărgite şi modernizate (Sf. Andrei, Trei Ierarhi, Iancu Bacalu, Buznea, Tănăsescu). În total, aproape 10.000 mp de lucrări de asfaltare şi 5.500 mp de trotuare.

Totodată, va fi amenajată o parcare subterană cu două niveluri, o investiţie de 33,3 milioane de euro, care va completa capacitatea celei din ansamblul Palas cu încă 625 de spaţii şi va face ca, în centrul oraşului, comunitatea să beneficieze de 3.200 locuri de garare.

De asemenea, vor fi amenajate şi piste de ciclism cu o lungime de aproape 650 metri, dar şi circa 500 de spaţii pentru biciclete. Cu acelaşi scop va fi amenajată şi o staţie pentru mijloacele de transport în comun, conexiuni pietonale între centrul oraşului şi întregul areal, dar şi facilităţi pentru automobilele electrice.

Palas Campus va include şi o componentă „green” de peste 4.500 mp, o investiţie de peste 1,4 milioane de euro în noi spaţii verzi, care vor include alei pietonale, arbori şi plante variate, dar şi spaţii de recreere. 

Vă mai recomandăm şi:

Turnul gigant de 27 de etaje proiectat în centrul Iaşiului. Sute de oameni se arată revoltaţi de construcţia care ar urma să "îngroape" Palatul Culturii

Închisoare cu executare pentru o economistă care a „cumpărat“ dintr-un mall bijuterii de 15.000 de euro

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite