Noi detalii despre asistentul medical care s-a sinucis pe calea ferată, la Iaşi. Ce a făcut în ziua fatidică
0Apar noi informaţii după sinuciderea unui asistent medical (în acelaşi timp şi un cunoscut antrenor de ligă inferioară din judeţul Iaşi). Bărbatul s-a aruncat în faţa un tren care circula cu viteză.
Ancheta legată de gestul făcut de Florin Pintilii, bărbatul care a ales să îşi pună capăt zilelor joi seara, la intrarea în Iaşi, aduce noi detalii.
Sursele „Adevărul” dezvăluie că asistentul medical (care era şi antrenor în ligile inferioare din România) era în depresie din cauza problemelor pe care le avea cu soţia sa. De asemenea, acesta se pare că se simţea singur şi părăsit de cei din jur, în ultima vreme.
Înainte de a face gestul care i-a adus sfârşitul, Florin Pintilii a stat câteva ore de vorbă cu un prieten, acesta din urmă crezând că totul va fi bine, în urma discuţiei avute în cursul dimineţii. Totuşi, doar câteva ore mai târziu, ieşeanul s-a aruncat în faţa trenului Iaşi-Paşcani şi nu a mai avut nicio şansă.
„Sincer eu am plecat cu conştiinţa împăcată, gândindu-mă că l-am convins prin tot ceea ce am discutat cu el să recurgă la astfel de gesturi şi am încercat să îi explic că viaţa e foarte frumoasă. Nu mi-a dat nimic de înţeles, a plecat oarecum zâmbind, bucuros, să zicem împlinit şi se bucura, a apreciat că vorbesc cu el, că mă întâlnesc cu el, că ţinem legătura şi încă nu l-am uitat şi am crezut că uşor, uşor va trece. Din păcate, nu ştiu ce s-a întâmplat din momentul despărţirii noastre până la serviciu, ducând cererea de concediu medical pe care trebuia să o ducă. Ce s-a întâmplat, ce a fost în capul lui, nu ştiu”, a spus Petrică Băsăscu, un prieten apropiat din lumea fotbalului.
Gestul lui Florin Pintilii a şocat întreaga suflare fotbalistică a Iaşului, fostul antrenor fiind cunoscut cel puţin la nivelul judeţelor Iaşi şi Neamţ.
„Din păcate o veste tristă pentru mine şi nu numai pentru mine. Aseară am auzit că şi-a luat viaţa fostul antrenor de la Bradu Borca, Florin Pintilii. M-a zguduit foarte mult ce am aflat aseară, nu mă aşteptam, cu toate că auzisem că avusese probleme, dar în ultima peroadă văzusem că îşi revenise şi se părea că trecuse peste pasa neagră prin care a trecut. Era un om foarte pasionat de ceea ce făcea, pe care l-am cunoscut prin intermediul Bradului din Borca, pentru că cumva, el m-a adus la Bradu. Iubea foarte mult fotbalul ,era foarte pasionat în tot ceea ce făcea era foarte implicat, se consuma foarte mult când lucrurile nu ieşeau, dar viaţa e tare ciudată. E greu să îţi găseşti cuvintele, în astfel de momente”, a spus Marius Onofraş, fost fotbalist la echipe precum Politehnica Iaşi, Steaua Bucureşti sau Unirea Urziceni.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Momentul în care bolidul omului de afaceri Ioan Crişan sare în aer la Arad VIDEO