Nervi întinși la maxim într-o importantă filială USR. Un actual deputat nu apare pe lista scurtă a candidaților la parlamentare
0Sunt tensiuni la USR Iași, după ce duminică, 15 septembrie, s-au stabilit lista scurtă cu numele candidaților la alegerile parlamentare, de la 1 Decembrie.
Liderii de la municipiu au contestat procedura de vot, care a avut loc la Biroul Național. Cealaltă tabără susține că modalitatea de votare a ordinii candidaților pe cele două liste e aceeași aplicată de toate filialele USR din țară, potrivit presei locale.
Pe listă s-au înscris 9 aspiranți la mandatele de senator și 17 pentru cele de deputat.
Potrivit sursei citate, pe primul loc în lista pentru Senat este Marius Bodea (în prezent senator USR), urmat de Irina Dobrin (avocat), Răzvan Socolov (medic, profesor universitar, dar și consilier județean) și Marian Ghitonic (antreprenor). Eligibil este considerat doar primul loc.
La Camera Deputaților, unde eligibile sunt considerate două locuri, primul loc este ocupat de Ștefan Tanasă, fostul subprefect din vremea guvernării PNL-USR (ianuarie-august 2021) și actualul președinte al USR Iași, pe locul secund fiind Monica Berescu (în prezent deputat USR), apoi Florin Bucșă (economist).
În mod surprinzător, pe listă nu se regăsește deputatul Filip Havârneanu, un fost apropiat al Cosette Chichirău. Acesta acuză că procedura de vot ar fi fost modificată pe ultima sută de metri.
El a depus o contestație la Comisia Județeană de Arbitraj, iar o sesizare a ajuns la Biroul Național.