Mister total al asasinatului din familia unui ofiţer SRI. Criminalul a înjughiat un adolescent în gât şi n-a lăsat nicio urmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchetatorii ieşeni nu au reuşit să identifice autorul unei crime care a îngrozit municipiul Iaşi şi în care victimă a fost fiul de 18 ani al unui ofiţer SRI.

O crimă care a zguduit cartierul ieşean Alexandru cel Bun pare a fi fără rezolvare pentru autorităţile ieşene. Procurorii şi poliţiştii din Capitala Moldovei încearcă, de la finele săptămânii trecute, să afle cine este autorul unui asasinat comis asupra lui Sabin Şerban (18 ani), fiul unui ofiţer din cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI) Iaşi. Băiatul a fost ucis vineri, la orele prânzului, fiind înjunghiat cu un cuţit cu lama de aproximativ 14 de centimetri în propria locuinţă.

Anchetatorii spun că au un cerc de suspecţi, însă până marţi, la ora redactării acestei ştiri, autorul nu fusese identificat. „Exis­tă deja un cerc de su­specţi, la acest mome­nt se analizează informaţi­ile culese de către p­oliţiştii din cadrul ­Biroului de Investigaţii Crim­inale şi Poliţia Muni­cipiului Iaşi, inform­aţii culese din bloc şi d­in imaginile de pe ca­merele de supravegher­e video care au fost preluat­e de pe traseul făcut­ de tânăr vineri dimi­neaţă”, a declarat Carmina Pas­cal, prim-procuror al­ Parchetului de pe lâ­ngă Tribunalul Iaşi.

Modul brutal al crimei

Anchetatorii ieşeni au audiat până acum atât vecini de-ai băiatului, colegi de şcoală de-ai acestuia, dar şi persoane care, în trecut, au intrat în contact cu acesta, fără a reuşit să ajungă la autor. Rezultatele necropsiei realizate asupra trupului lui Sabin au relevat că acesta a fost înjunghiat o singură dată, în zona omoplatului. Cuţitul folosit de autor a fost descoperit de anchetatori la locul crimei, însă de pe el nu au fost găsite urme biologice care să îl deconspire pe autor. Anchetatorii spun că au aflat care este provienienţa arme, însă nu au dorit să facă public acest detaliu, pentru a nu împieta investigaţia.

De asemenea, în apartamentul în care Sabin locuia cu părinţii săi nu a fost găsită nicio urmă biologică de-a autorului, fapt ce îngreunează ancheta. Din apartament nu a fost furat niciun bun, fapt ce exclude posibilitatea unui jaf, iar uşa de la intrare nu a fost găsită forţată. Un aspect care îi pune pe gânduri pe anchetatori este traseul parcurs de băiat în ziua crimei. Potrivit imaginilor de pe camerele de supraveghere, acesta a mers cu mijloacele de transport în comun până în Piaţa Unirii, situată la câţiva kilometri de apartamentul său şi, în loc să meargă la şcoală – aşa cum făcea în fiecare zi, s-a întors spre casă cu un tramvai.

Sabin Şerban a fost găsit fără suflare vineri seara, de tatăl său, care a sunat la 112. La faţa locului au ajuns şi ambulanţieri însă adolescentul nu a mai putut fi salvat. Potrivit profesorilor de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil”, unde învăţa Sabin, acesta era unul dintre cei mai silitori elevi din clasa sa.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite