Mihai Chirica a găsit vinovatul pentru accidentul de ieri. „Un carambolaş. Parcă a vrut să se sinucidă” VIDEO
0Primarul Iaşului a găsit vinovatul pentru producerea accidentului de ieri, când un tramvai a izbit mai multe maşini pe un bulevard din Iaşi.
Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a făcut prima declaraţie oficială după accidentul de ieri, în care un tramvai al Companiei de Transport Public a izbit mai multe autovehicule care aşteptau la semafor, pe linia de tramvai.
”O concluzie fericită este aceea că nu au fost victime. Au fost mai mulţi factori care au condus la acest accident, care nu este unul inedit. M-am uitat şi prin alte oraşe, şi acolo apar asemenea accidente. A fost un carambolaş, dar lucrurile sunt foarte clare. Vatmanul şi-a pierdut firea şi a frânat abia la final, deci frânele funcţionează. El s-a speriat după ce i-a tăiat calea prima maşină. E clar că a fost un amestec, nu sunt poliţist, dar cred că s-a uitat prea mult în dreapta să vadă dacă s-a întâmplat ceva cu prima maşină şi nu a mai fost atent.”, a spus Mihai Chirica.
Edilul Iaşului spune că vinovat pentru producerea incidentului, este în primul rând şoferul primului autoturism lovit, care taie calea tramvaiului.
”Se vede clar indisciplina din trafic. Cel care a provocat accidentul este cel care a tăiat calea tramvaiului, neasigurându-se deloc în momentul în care a sărit în faţa mijlocului de transport. Este ca şi cum ar fi vrut să se sinucidă. Nu poţi să tai calea la tramvai şi să te opreşti aşteptându-te să ce? Tramvaiul are 26 de tone.”, a mai spus Mihai Chirica.
Vatmanul a mai avut un incident în trecut
Vatmanul care conducea tramvaiul în timpul accidentului de ieri, de pe strada Anastasie Panu, a mai fost implicat într-un accident minor, în trecut, a spus Chirica. Se pare că angajatul CTP are permis din 2004 şi a făcut această meserie în tot acest timp, cu o mică întrerupere.
O anchetă a fost începută de poliţiştii ieşeni şi de Compania de Transport Public Iaşi, iar rezultatele vor fi comunicate în zilele următoare. Deşi diverse surse reclamau faptul că tramvaiul ar fi rămas fără frâne, se pare că angajaţii CTP au găsit manetele trase şi că frânele ar fi funcţionat.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Uniunea Europeană riscă să piardă războiul vaccinării. Care sunt consecinţele