Medicul Dan Tesloianu, acuzat că falsifica acordul pacienţilor. Cum reuşea acest lucru

0
Publicat:

Medicul cardiolog Dan Tesloianu de la Iași, acuzat că a folosit dispozitive medicale luate de la decedaţi, este acuzat și că a falsificat acordul pacienţilor cărora urma să le monteze acele aparate.

Dr. Dan Tesloianu și clinica la care lucra în Iași SURSA Arhivă
Dr. Dan Tesloianu și clinica la care lucra în Iași SURSA Arhivă

Din informaţiile apărute reiese faptul că pacienţii nu erau informaţi cu privire la faptul că dispozitivele erau reciclate iar acordul pentru această procedură ar fi fost falsificat.

Astfel, formularele privind consimţământul inforat al pacientului erau modificate după ce erau semnate de către pacienţi, fără ca aceştia să cunoască acest lucru.

HotNews relatează că acest lucru era făcut printr-un pasaj scris de mână, prin care oamenii şi-ar fi dat acordul pentru implantarea unor dispozitive refolosite.

Totodată, anchetatorii mai susţin că o mare parte din intervenţiile efectuate de către medicul ieşean nici măcar nu erau necesare. Acesta se folosea de diagnostice fictive sau de recomandarea unor medicamente care să provoace reacţii care conduceau la simptomatologie specifică.

Ce susţin procurorii

Pe lângă faptul că pacienţii nu erau informaţi despre faptul că dispozitivele erau refolosite, procurorii susţin că medicul Dan Tesloianu, ajutat de alte cadre medicale, preluau aparatele medicale fără acordul aparţinătorilor celor decedaţi.

„În situaţia de fapt reţinută de procurori, se menţionează că inculpatul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017 - august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând astfel riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează că pe ambalajul aparatelor apărea interdicţia reutilizării acestora. Din probleme administrate în cauză până în prezent, a rezultat că inculpatul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor. Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului", susţin procurorii.

A fost arestat pentru 30 de zile

Pe data de 18 februarie, Tribunalul Bucureşti a decis să-l trimită pe cardiologul Dan Tesloianu în arest preventiv. Iniţial, acesta a fost reţinut pe 17 februarie, pentru 24 de ore. Medicul ieşean este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente şi luare de mită.

Dan Tesloianu are o avere impresionantă, împreună cu soţia care este tot medic, la un alt spital din Iaşi. Acesta deţine două case, un apartament, dar şi o colecţie de artă estimată la aproximativ 50.000 de euro. În ultimul an, Tesloianu a adunat 185.000 de lei din salarii si nu mai puţin de 160.000 de euro dividente de la firma Cardiomed, la care este acţionat.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite