Medic cu faţa spartă de un huligan cu muşchi. Poliţia nu l-a deranjat pe agresor şi l-a lăsat să-şi facă nunta. Victima: “Am văzut oameni murind din mai puţin”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un medic anestezist din Iaşi are fracturi multiple la nivelul feţei după ce a fost lovit violent de un boxer care a fost deranjat că victima nu se deplasează mai repede din faţa maşinii sale pe care voia să o parcheze. Agresiunea s-a petrecut de faţă cu 30 de martori, în mijlocul zilei, în zona Universităţii “Cuza” din Iaşi.

Anestezistul Daniel Rusu se află de mai bine de două săptămâni într-o suferinţă cumplită, neputând să mănânce sau să vorbească normal după ce a fost snopit în bătaie de un tânăr de 27 de ani care s-a supărat pe el pentru că nu a fugit din faţa maşinii pe care o conducea. 

Pe 19 august, în jurul orei 14.30, Daniel Rusu, se afla în staţia de autobuz de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” şi discuta telefonic cu soţia sa, când un şofer nervos s-a supărat pe el că nu s-a ferit mai repede din faţa maşinii lui. Conducătorul a coborât şi l-a lovit cu pumnul în faţă de mai multe ori, până ce medicul a căzut. 

Scena s-a petrecut de faţă cu zeci de martori, unul dintre aceştia sunând la 112. La faţa locului a ajuns atât un echipaj de Poliţie cât şi unul al Ambulanţei, poliţiştii întrebându-l pe medic dacă vrea să facă plângere în timp ce ambulanţierii l-au transportat la spital. Rusu a ajuns la spital cu trei fracturi la nivelul oaselor feţei, potrivit actelor medicale depuse la dosar, respectiv baza orbitei, maxilarul şi osul zigomatic.  

image

Anestezistul a suferit şi mai multe plăgi, unele dintre acestea urmând a lăsa urme definitive, potrivit medicilor.

Conform lui Rusu, iniţial, agresorul, indicat de apărătorii săi ca fiind Iulian Cosmei, de 27 de ani, un sportiv din Iaşi, a plecat de la faţa locului însă s-a întors după 10 minute şi, spune medicul, i-a cerut scuze motivând că era nervos. 

„Am văzut oameni murind din mai puţin”

Pe 22 august, Daniel Rusu a fost supus unei operaţii la faţă, unde au fost realizate proceduri de reconstrucţie a oaselor feţei, folosindu-se patru şuruburi şi sârmă de oţel. Între timp, au apărut complicaţii cu privirea la starea medicului şi, cel mai probabil, acesta va trebui supus unor noi intervenţii.

  

“E trist că poţi fi agresat în centrul oraşului, în plină zi şi cu 20-30 de oameni în jurul tău. E foarte trist că în aceste săptămâni care au trecut colegii mei au trebuit să facă sacrificii imense pentru ca programul operator să poată fi făcut şi pacienţii bolnavi de cancer să nu aibă de suferit. În locul meu putea fi un copil sau un bătrân şi consecinţele puteau fi foarte grave. Am văzut oameni murind din mai puţin”, a declarat medicul Daniel Rusu. 

Poliţia l-a lăsat agresor să-şi vadă de nuntă 

Potrivit avocatei medicului Rusu, Sandra Grădinaru, până în prezent bărbatul suspectat că l-ar fi lovit pe anestezist, indicat ca fiind Iulian Cosmei, boxer, nu ar fi fost audiat de oamenii legii. “Având în vedere că prin acţiunile sale agresorul i-a cauzat victimei un prejudiciu estetic grav şi permanent se impune începerea urmăririi penale în cauză şi punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală şi eventual luarea unei măsuri preventive în scopul bunei desfăşurări a procesului penal”, a declarat Sandra Grădinaru. 

Reprezentanţii Poliţiei au precizat că dosarul se află în lucru: “Este începută urmărirea penală. Cercetările sunt în curs şi în funcţie de cele stabilite se vor lua măsurile legale care se impun”, a precizat comisarul Mădălin Ţăranu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. Potrivit unor surse din Poliţie, dosarul în care medicul anestezist este victimă ar fi fost transmis de Parchetului în vederea atribuirii unui număr de înregistrare. 

image

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi nu a răspuns în cursul zilei de ieri la telefon pentru a oferi explicaţii. Agresorul indicat de apărătorii victimei s-a căsătorit, potrivit postărilor de pe Facebook, la doar câteva zile după incident

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite