Mamografii gratuite pentru românce. Campanie derulată tot anul în 12 judeţe ale țării

0
Publicat:

Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iaşi vine cu veşti importante pentru femeile din Moldova și Dobrogea De-a lungul acestui an, Unitatea Mobilă de Screening Mamar se va deplasa în mai multe judeţe din ţară, pentru a oferi servicii gratuite.

Unitate Mobilă IRO Iaşi SURSĂ Arhiva Adevărul
Unitate Mobilă IRO Iaşi SURSĂ Arhiva Adevărul

Astfel, în prima lună a anului 2023, echipa medicală de la Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iaşi va merge cu Unitatea Mobilă, ce aparţine IRO Iaşi, în mai multe localităţi din judeţele Vaslui şi Botoşani. De menţionat este faptul că aceasta este dotată cu mamograf digital.

„Femeile asigurate şi neasigurate vor putea beneficia de mamografie digitală gratuită, cu dublă citire, în cadrul proiectului ONCOFEM - Fii responsabilă pentru sănătatea ta. Acest proiect vizează depistarea, diagnosticarea şi tratamentul precoce al cancerului de sân şi este derulat de către IRO Iaşi în parteneriat cu Fundaţia Enable. De menţionat este că acţiuea se desfăşoară în 12 judeţe din nord-estul şi sud-estul ţări. Printre acestea se numără Iaşi, Vaslui, Botoşani, Neamţ, Suceava, Galaţi, Brăila, Constanţa, Vrancea, Tulcea şi Buzău", precizează reprezentanţii IRO Iaşi. 

Cum se poate beneficia de consultaţii gratuite

Femeile din judeţele menţionate anterior pot beneficia de consultaţii gratuite, având nevoie doar de buletin, în original şi o copie a actului de identitate. 

„Programările se fac prin intermediul asistenţilor medicali comunitari sau sociali din fiecare localitate, în limita locurilor disponibile. Menţionăm că, într-o zi se pot efectua aproximativ 48 - 50 mamografii. Femeile care doresc să participe au nevoie doar de buletin, în original şi copie. Ptogramul se derulează până în decembrie 2023, iar echipa medicală îşi propune să ajungă în cât mai multe localităţi din cele 12 judeţe vizate de proiect. Totodată, femeile se pot programa pentru mamografii gratuite şi la Centrul e Screening şi Diagnostic în Boli Oncologice din Iaşi", adaugă organizatorii proiectului. 

Cum arată programul lunii ianuarie

La începutul acestui an, echipa medicală se va deplasa în mai multe comune din regiunea Moldovei. Astfel, sute de femei vor putea beneficia de către mamografii gratuite. În perioada 16 - 18 ianuarie, Unitatea Mobilă va fi prezentă în municipiul Bârlad, judeţul Vaslui, la Centrul de Revitalizare Corporală de lângă Primărie. Pe 19 ianuarie, femeile din comuna Suletea, judeţul Vaslui, vor putea beneficia de acest program. În următoarea zi, pe 20 ianuarie, cadrele medicale vor fi prezente în comuna Viişoara, judeţul Vaslui. La finalul lunii, personalul medical va ajunge în judeţul Botoşani. Astfel, pe 23 şi 24 ianuarie, Unitatea Mobilă se va afla în comuna Corni, pe 25 ianuarie în comuna Tudora, iar pe 26 şi 27 ianuarie activitatea se va desfăşura în comuna Flămânzi. 

Care sunt criteriile pentru testare

Conform cadrelor medicale, femeile care vor să beneficieze de acest program trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 50 şi 69 de ani. Totodată, acestea trebuie să fie asimptomatice, să nu aibă antecedente sugestive pentru patologia de cancer mamar, să nu fie însărcinate sau să alăpteze şi să nu fi efectuat mamografie în ultimele 12 luni. Un alt criteriu important este ca pacientele să aibă adresa din buletin în unul dintre cele 12 judeţe vizate de proiect. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite