Ieşenii plătesc din buzunarele lor jongleriile cu imobile de la Palas
0Conducerea Primăriei trebuie să plătească constructorului de la Palas suma de 400 de euro care reprezintă diferenţa dintre valoarea a cinci clădiri construite pe terenul retrocedat Fundaţiei Caritatea şi un pavilion din cadrul Căminului de bătrâni din Bucium, între care va fi realizat un schimb.
Pentru a elibera terenul retrocedat către Fundaţia Caritatea cu o suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi, Primăria a cedat constructorului de la Palas cinci construcţii pe care le deţine în patrimoniu ridicate pe acea parcelă.
Acestea sunt clădirea unui corp din fostul azil „Sf. Constantin şi Elena“ de 376 de metri pătraţi, un garaj, o baracă metalică, o magazie de materiale de 4.322 metri pătraţi şi o morgă de 1.955 de metri pătraţi, toate evaluate la 501.800 de euro.
În schimbul acestor cinci imobile, municipalitatea a preluat în administrare Pavilionul 4 al căminului de bătrâni şi terenul aferent de 1.052 de metri pătraţi, din zona Bucium, strada Mihail Cornea, numărul 40, 42, 44 şi 46, în valoare de 502.200 de euro. Clădirea are un singur nivel şi este formată din 12 camere şi şase grupuri sanitare.
„Având în vedere că terenul de 2.500 de metri pătraţi a fost restituit în totalitate, Fundaţia Caritatea somează Consiliul Local să dezafecteze constrcuţiile şi să predea terenul liber. Intenţia fundaţiei este de a vinde terenul către dezvoltatorul proeictului Palas, aşa cum reiese din corespondenţa purtată de cele două persoane juridice“, au spus reprezentanţii Primăriei.
Ieşenii plătesc din buzunarele proprii câte 10.000 de lei pe zi din cauza conflictelor dintre edili
Un expert a evaluat clădirile la un preţ mediu de 42,9 euro pe metru pătrat în cazul terenurilor şi 542 de euro pe metru pătrat în cazul clădirilor şi a reieşit o diferenţă de 400 de euro pe care Primăria o va achita către investitorii de la Palas.























































