Iaşi: Un şofer de pe ambulanţă a refuzat să-i fie recoltate probe biologice pe motiv că suferă de atacuri de panică
Bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Necazurile ieşeanului au început după ce fusese tras pe dreapta şi testat de un echipaj al Poliţie. Procurorii spun că avea o alcoolemie de 0,58 în aerul expirat.
Citeşte şi: Iaşi: Poliţişti, tineri şi neliniştiţi
Mihai Gafencu (39 de ani), şofer pe ambulanţă, conducea pe 4 aprilie 2009 un VW, pe DE 583. Anchetatorii spun că în localitatea Podu Iloaie bărbatul a fost oprit de poliţişti şi testat împotriva consumului de alcool. În urma rezultatului, bărbatul a fost dus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice însă acesta a refuzat, spun anchetatorii, pe motiv că testul cu respiraţia fusese suficient.
Ulterior, în timpul anchetei, mai arată oamenii legii, bărbatul a invocat faptul că suferă de atacuri de panică la manevre medicale. Acesta a depus chiar şi o adeverinţă de la un medic de familie în acest sens. Anchetatorii au cerut însă ca bărbatul să fie supus unei expertize de specialitate. Potrivit actului de trimitere în judecată, „înscrisurile medicale care susţin diagnosticul de tulburare anxioasă cu elemente fobice sunt nefondate întrucât învinuitul ar fi trebuit să prezinte astfel de simptome şi într-o perioadă anterioară mai lungă“.























































