Iaşi: Toamnă cu proteste, filme, pelerinaje şi comerţ cu veşmintele Cuvioasei Parascheva (GALERIE FOTO)
0
Lunile septembrie şi octombrie au fost marcate de trei pelerinaje la care au participat mii de credincioşi din toată ţara.
Toamna a început la Iaşi cu păţania ieşeanului Ştefan Aneculăesei care a fost amendat cu 200 de lei din cauza unui banc cu şi despre poliţişti.
Avocata Liliana Cremeniţchi, împreună cu doi oameni de afaceri şi un angajat al acestora au fost reţinuţi, suspectaţi că ar fi încercat să influenţeze un dosar comercial instrumentat de Curtea de Apel Iaşi. Procesul ar fi vizat o licitaţie din localitatea Golăeşti, cu o miză de 6 milioane de euro.
Tragedia campionului la offroad, Radu Bogdan Pavlov a cutremurat Iaşiul, după ce a fost găsit împuşcat în cap într-un Audi, între Galaţi şi Brăilă. Acesta s-ar fi sinucis din cauza datoriilor.
Sute de persoane au venit la înmormântarea campionului la offroad
Municipiul a devenit gazda Campionatului Naţional de Raliuri, la care au participat cei mai buni piloţi din România. Victor Ponta, liderul PSD şi copilot pe o maşină Ford Focus s-a răsturnatde câteva ori şi a ajuns în şanţ în satul Cioca Boca.

Festivalul Internaţional de Film a debutat pe 6 octombrie la Iaşi şi a fost deschis de pelicula „Morgen" şi producţiile regizorului Dinu Cocea. Cu această ocazie, regizorul Cornel Gheorghiţă a povestit în redacţia „Adevărul" cum a lucrat la „Europolis", un film despre ritualul morţii la români.

Hramul Cuvioasei Parascheva a fost sărbătorit şi în acest an de miile de pelerini care au venit din toate colţurile ţării pentru a se închina la moaştele Sfintei.

Mitropolia Moldovei a găsit însă soluţia unei afaceri de succes, a comercializat icoane cu bucăţi din veşmintele Cuvioasei.

Concertul de Sărbătorile Iaşiului nu a impresionat prea mult pe cei 50.000 de ieşeni care au ieşit în stradă, pe scenă urcând Iris, Alex Velea, DJ Andi şi Stella.

Peste 15.000 de credincioşi s-au adunat şi la Mănăstirea Golia, aceştia dorind să treacă prin altarul bisericii cu ocazia resfinţirii.
Sfârşitul lunii a fost marcat de proteste-maraton. Peste 1.000 de asistenţi maternali, cadre medicale şi sanitare au împins jandarmii şi au tras de garduri în faţa Prefecturii.
În seara de 26 octombrie, peste 1.600 de bugetari au plecat spre Bucureşti pentru a participa la cel mai mare miting din Bucureşti.























































