Iaşi: Tinerii care părăsesc centrele de plasament vor locui în adăposturi provizorii
Şefii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului vor construi la Iaşi trei centre multifuncţionale pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie socială.
Edilii au organizat ieri licitaţia la care s-au înscris trei firme, Conest cu o ofertă de 1,25 milioane de lei, Construcţii Unu-1,4 milioane de lei şi Construct Hârlău-1,46 milioane de lei.
Centru de plasament amendat pentru toalete infecte
Finanţarea nerambursabilă în valoare de 2 milioane de lei este asigurată printr-un împrumut de la Banca Mondială şi bugetul de stat. Centrele vor fi construite pe bulevardul C.A. Rosetti numărul 11-15, altul la numărul 18 şi al treilea pe strada Vasile Lupu, numărul 80 şi lucrările de construcţie vor dura 7 luni.
„Clădirile vor avea o suprafaţă de 300 de metri pătraţi fiecare şi vor avea spaţii de cazare, bucătării şi spălătorii. Câte zece tineri vor fi cazaţi în fiecare centru, iar după un an şi jumătate se vor integra pe piaţa muncii", a spus Constantin Adăscăliţei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean.





















































