Iaşi: REGIUNEA PE SCURT/ Alexandra Ungureanu cântă diseară la Iaşi | adevarul.ro

Iaşi: REGIUNEA PE SCURT/ Alexandra Ungureanu cântă diseară la Iaşi

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Iaşi: REGIUNEA PE SCURT/ Alexandra Ungureanu cântă diseară la Iaşi
Iaşi: REGIUNEA PE SCURT/ Alexandra Ungureanu cântă diseară la Iaşi

Aflaţi care sunt cele mai importante subiecte tratate în ediţiile „Adevărul de Seară“ din regiunea Moldovei.

Iaşi

Crush&Alexandra cântă diseară în Alexandru cel Bun


Concertul celor de la Bere Gratis de aseară va fi urmat în această seară de cel al trupelor Blaxy Girls şi Crush&Alexandra. În cadrul „Piaţa distracţiei în cartiere”, oficialii municipalităţii au anunţat pentru această seară, de la ora 19.00, un alt eveniment, în cartierul Tătăraşi, pe esplanada Oancea.

„«Piaţa distracţiei în cartiere» se va încheia pe 13 octombrie cu un concert în Piaţa Unirii. Spectacolul, programat între ora 20.00 şi 22.30, va fi susţinut de Ovidiu Lipan Ţăndărică, grupul Balcano, Fanfara 10 Prajini şi Hara”, a precizat Andrei Trofor, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Bacău

CAMPANIE: Cum va arăta oraşul peste 20 de ani


image



Ziarul „Adevărul de Seară” va face o scurtă radiografie a Bacăului anului 2030 văzută prin ochii băcăuanilor şi ai administraţiei locale. Campania  „Cum va arăta oraşul Bacău peste 20 de ani“ va atinge „puncte fierbinţi“ lăsate la voia întâmplării de şefii Primăriei precum: viitorul urbanistic al oraşului, starea drumurilor, magazinele şi pieţele din oraş, circulaţia autovehiculelor, viaţa culturală şi economică a municipiului. (Claudiu Banea)

Neamţ

Criză de damigene la Piatra Neamţ


Cele mai căutate sunt cele româneşti, turnate în cauciuc.Damigenele s-au scumpit de câteva zile, dat cei care fac vin dau oricât, numai să nu rămână cu strugurii în teasc. Sezonul recoltei strugurilor din acest an a transformat pieţele din oraş în adevărate furnicare. Pietrenii amatori de vin cumpără sute de kilograme de struguri, damigene, coşuri sau alte accesorii, menite să transforme fructele în preţioasa băutură. Contrar aşteptărilor, damigenele s-au scumpit cu aproape 15 lei în această perioadă, dar chiar şi aşa, nu sunt de găsit la niciun magazin de profil din oraş. (Madalina Stan)

image




Botoşani

Încă doi ani de haos pe străzile municipiului


Botoşănenii acuză Primăria că lucrează fără o strategie clară şi aduc exemple din Occident, unde pe şantierele din oraşe se lucrează non-stop. Lucrările începute în acelaşi timp pentru reabilitarea şoselei de centură, pentru înlocuirea conductelor de apă şi canalizare precum şi modernizarea reţelei de termoficare au transformat Botoşaniul într-un oraş plin de şanţuri şi gropi. Cei mai afectaţi sunt şoferii, care îi acuză pe şefii Primăriei că sunt lipsiţi de orice strategie.

image


„Sunt de acord că trebuie făcute lucrări, dar din câte ştiu există un plan după care se execută. Am muncit în străinătate câţiva ani, dar nu am văzut aşa ceva. Dacă aveau de schimbat o conductă închideau imediat strada pe o porţiune şi în două zile nici nu cunoştea că s-a lucrat”, ne-a spus Vasile Butnaru, muncitor. (Răzvan Sauciuc)

Suceava

Cămătarii de valută, în impas financiar


Cu dolari şi euro în buzunar, cămătarii suceveni îşi aştepată clienţii în zilele de sâmbătă şi duminică, atunci când băncile sunt închise, iar clienţii sunt din ce în ce mai puţini. Stranierii rămân cei care le ţin afacerea cămătarilor pe picioare. “Cel mai bine merge de sărbători, când se întorc acasă cei plecaţi prin Italia, Germania sau Israel. Mi-a mers bine şi în august, însă acum merge foarte slab. Dacă vin doi trei pe zi sa schimbe 100-200 acolo” spune Ilie, strângând borseta plină cu euro sub braţ. (Paula Scînteianu)

Top articole

Partenerii noștri