Iaşi: Regiunea pe scurt
Cele mai importante ştiri din ediţiile regionale din Moldova ale ziarului „Adevărul de Seară”.
Bacău
Mămici cu gemeni vor primi alocaţie dublă
Şase dintre cele zece mămici din județul Bacău care au gemeni și sunt încă în concediu de creștere a copiilor au dat statul român în judecată, nemulțumite că primesc indemnizație pentru un singur bebeluș. Însă, acestea nu vor mai fi nevoite să continue procesul, deoarece pe 15 iunie a fost publicată în Monitorul Oficial legea potrivit căreia femeile care aduc pe lume mai mulți copii deodată primesc indemnizații suplimentare. Astfel, mamele de gemeni vor primi o alocaţie de 600 de lei. (Cezara Duţă)
Botoşani
„Prima casă” nu dă speranţe botoşănenilor
Principalul impediment în cumpărarea unei locuinţe prin Programul guvernamental „Prima casă” îl reprezintă veniturile lunare. Practic, la nivelul judeţului, salariile nu depăşesc, în medie, 1000 de lei de persoană. Pe de altă parte, agenţii imobiliari susţin că cel puţin în municipiul Botoşani programul nu va putea fi accesat de foarte multe persoane. Pentru a achiziţiona un apartament de 50.000-60.000 de euro, o familie trebuie să aibă venituri de circa 3000 de lei lunar, urmând să achite o rată de aproape 400 de euro. (Răzvan Sauciuc)
Suceava
Tinerii artiști din Suceava și-au expus creațiile la mall
Zeci de suceveni au trecut,aseară, pragul celor două săli de expoziție din cadrul City Gallery pentru a admira 55 de instantanee realizate de opt tineri fotografi suceveni. Sub titulatura „Photographic Artists Cocktail”, membrii Asociației artiștilor fotografi (AAFS) și-au expus lucrările la care au muncit trei luni. Fotografiile realizate de Andrei Amaricăi, Cosmina Simioniuc, Ada Mocanu, Bogdan Epure, Sorin Ujeniuc, Adrian Anechitoaie, Bogdan Pușcașu și Betuel Hreniuc pot fi admirate de luni până sâmbătă, între orele 9.00-21.00, și duminică între 9.00-20.00. Expoziția este deschisă până la sfârșitul lunii iulie, iar intrarea este liberă. (Ilinca Grigoraş)
Vaslui
500 de posturi titularizabile în judeţul Vaslui
La nivelul judeţului Vaslui, sunt în jur 500 de locuri titularizabile în învăţământdin cele peste 2.000 scoase la concurs în acest an. Înscrierile se mai pot face până mâine la Liceul „Mihail Kogălniceanu“ şi Liceul „Emil Racoviţă“.Din 1633 de posturi netitularizabile vacante, 627 sunt complete, în timp ce 1006 sunt incomplete. (Andrei Blaj)
Neamţ
Cetatea Neamţ se îmbacă în haine medievale
Prima ediţie a Festivalului de Artă Mediavală va reînvia, pentru trei zile, atmosfera de epocă la Cetatea Neamţ. Deschiderea oficială a Cetăţii va avea loc sâmbătă, 4 iulie, la ora 11. Eexpoziţiile cu meşteşugari şi bresle meşteşugăreşti vor fi ambientate cu muzică şi dansuri de epocă. Tot în spirit medieval vor fi făcute şi degustări de vinuri moldoveneşti. (Mihael Balint)




















































