Iaşi: Publicul, „stăpânul“ Operei din Iaşi

Iaşi: Publicul, „stăpânul“ Operei din Iaşi

De la academicieni şi până la CFR-işti, toţi veneau la spectacolele teatrului liric.

Din ziua inaugurării, din urmă cu 53 de ani, cristalele candelabrului au vibrat în ritmul orchestrei, dar  şi al aplauzelor. „Tosca“ prezentată atunci a instituit o tradiţie a artei fără cusur, dedicată în întregime publicului. În anii ’50-’80, Sala Mare a Teatrului Naţional din Iaşi a avut mereu scaunele ocupate la spectacolele de operă.

„Noi,  cei care făceam parte din mecanismul teatrului liric, uitam de noi“, spune Marcel Fischer, cel care a organizat decenii la rând spectacolele. În replică, publicul nu uita să fie prezent. Aşa se face că cele 750 de locuri ale grandioasei săli din incinta Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“ erau mereu pline.

Citeşte şi:

• Opera din Iaşiul anilor '50 avea strategie de marketing
• „Tosca“, la 53 de ani de la prima reprezentaţie în Iaşi (VIDEO)
• Poveştile neştiute ale Operei Naţionale din Iaşi (VIDEO)

O parte dintre cei prezenţi erau militari, CFR-işti şi angajaţi din întreprinderile statului. „Ne plăcea să spunem că noi am culturalizat Armata. La fiecare spectacol avea un număr de bilete“, spune Marcel Fischer.

Ieşenii erau întâmpinaţi cu zâmbetul pe buze

Chiar şi fără aceştia, atmosfera oraşului trimitea, subtil, oamenii la teatru, la operă, la filarmonică. „Iaşiul era un centru academic, cultural, era imposibil ca locuitorii să nu fie interesaţi de operă“, adaugă ieşeanul.

Miercurea, sâmbăta, duminica, ieşenii îşi puneau ţinutele elegante. „Se îmbrăcau cu ştaif la Operă. Nu discriminam pe nimeni. Ceream doar bun simţ“, explică. Politica instituţiei de cultură faţă de publicul-stăpân funcţiona şi ea ca un magnet.
„De multe ori, ieşenii care îşi rătăciseră biletul au fost primiţi „pe cuvânt“. Şi cei mici erau favorizaţi: atunci când mai rămâneau câteva locuri, micuţii care stăteau lipiţi de uşile teatrului erau invitaţi la spectacol“.