Iaşi: Membrii reţelei de contrabandă cu ţigări, organizaţi pe patru eşaloane
0Una dintre cele mai mari reţele de comerţ cu ţigări ilegale anihilată la Iaşi avea o structură bine pusă la punct, arată procurorii.
Afacerile ar fi fost dirijate de la vârf de Vasile Covaci "Raj", Mariana Lăcătuşu, Lăcrămioara şi Marius Lupu, şi de Gabriela Doban. Aceştia ar fi coordonat activităţile de procurare şi introducere, colectare, deţinere, transport, depozitare, desfacere şi vânzare de ţigări provenite din Ucraina şi Republica Moldova.
Următorul nivel, mai spun oamenii legii, ar fi fost constituit din 16 persoane, printre care Remus Mantu şi Dumitru Coteţ. Acestea ar fi acţionat din proprie iniţiativă sau sub îndrumarea liderilor reţelei, pentru introducerea în ţară, depozitarea, transportul şi valorificarea ţigărilor.
"Erau nişte negustori mărunţi!"
Al treilea nivel, format din peste zece persoane, avea rolul, mai arată anchetatorii, de a colecta, depozita ţigările, prin intermediul persoanelor de la primele două nivele, dar şi din alte surse, în vederea comercializării lor.
Cel de-al patru nivel, din care ar face parte 29 de persoane, se ocupa de achiziţionarea ţigaretelor de la membrii grupării pentru a le recomercializa.
Anchetatorii spun că membrii reţelei şi-ar fi desfăşurat activitatea în perioada ianuarie-decembrie 2010, timp în care liderii grupării ar fi achiziţionat cantităţi însemnate de ţigarete, provenite din fapte de contrabandă.
Citeşte şi: Iaşi: VIDEO 35 de persoane luate pe sus de mascaţi în urma descinderilor făcute dimineaţă (UPDATE)
În urma descinderilor de ieri dimineaţă, procurorii DIICOT Iaşi au adus la audieri 35 de persoane. Şase dintre acestea, respectiv Vasile Covaci, Mariana Lăcătuşu, Lăcrămioara Lupu, Gabriela Doban, Remus Mantu şi Dumitru Coteţ au primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. cel mai probabil, astăzi, vor fi aduse la instanţă cu propunere de arestare preventivă. În cazul lui Marius Lupu, procurorii au luat măsura interzicerii de a părăsi localitatea. "La clienţii mei nu s-au găsit ţigări. Urmează ca la instanţă să vedem ce probe sunt", a spus avocatul Andrei Zuza, apărătorul lui Marius şi Lăcrămioara Lupu.
"Infracţiunile de care sunt acuzaţi clienţii mei nu sunt dovedite. Sunt nişte negustori mărunţi care vindeau 2-3 pachete de ţigări pe zi. În niciun caz nu poate fi vorba de un grup infracţional organizat pentru că nu se ocupau cu aşa ceva. Mai mult, niciunul dintre ei nu are vreo viză de ieşire din ţară, iar în urma percheziţiilor nu s-a găsit la ei marfă de contrabandă", a declarat avocatul Bogdan Tufeanu, apărătorul lui Vasile Covaci, Mariana Lăcătuşu şi Remus Mantu.
Alături de ei a mai fost reţinut şi Dumitru Coteţ despre care anchetatorii cred că făcea parte din eşelonul doi al grupării. "În niciun caz clientul meu nu face parte dintr-un grup infracţional organizat aşa cum pretind procurorii. În ceea ce priveşte restul faptelor ce i-au fost imputate ne vom susţine punctul de vedere în faţa instanţei de judecată", a declarat avocatul Geanina Poroşnicu, apărătorul lui Dumitru Coteţ.























































