Iaşi: La 61 de ani s-a luat la „trântă“ cu Poliţia
0Un şofer sexagenar s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de oamenii legii cânducând în stare de ebrietate.
Bătrânul, tras pe dreapta ieri în localitatea Bordea, pe DJ 248, a mai găsit puterea, spun poliţiştii, să se lupte cu membrii echipajului. Oamenii legii din comuna Grajduri primiseseră informaţii că Aurel G. (61 de ani) consumase băuturi alcoolice într-un bar, şi apoi se urcase la volan. Poliţiştii au organizat un filtru iar când a fost oprit, bătrânul vorbea incoerent. Acesta s-a opus să fie dus la sediul poliţiei, pentru testare. Oamenii legii au fost nevoiţi să-l încătuşeze. Ieşeanul a refuzat atât testarea cu aparatul, cât şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.























































